Pronosticul meciului de debut al rundei finale a play-off-ului ilfovean nu era decât unul singur: victorie pentru echipa lui Iencsi. Cu un adversar modest valoric, dar care nu a dus lipsă de voinţă, Popeştiul nu şi-a pus decât problema scorului, fiind mai mult cu gândul la duelul dintre Corbeanca şi Dragomireşti, care le-ar fi putut aduce titlul de campioană, în cazul unui egal.
Absenţele suspendaţilor Nicolescu şi Marius Ştefan, dar şi valoarea mai scăzută a oponentei de ieri l-au determinat pe Iencsi să facă o serie de mutări în 11-le de start, astfel că printre titulari au apărut portarul Nicolae şi jucătorii de câmp Ungureanu, Ciubeică sau Ovidiu Dumitrescu. Din păcate pentru ultimul, o accidentare după un contact cu un adversar l-a scos din teren destul de repede după doar 15 de minute, neprinzând deschiderea scorului, reuşită de Bogdan Nicu (20), după o pasă ideală de la Moldoveanu. Acelaşi Moldoveanu a avut rol de servant şi pentru noul intrat Ştefan Alexandru, acesta înscriind la prima atingere de balon, cu un şut plasat care a trimis balonul mai întâi în bară.
Mielu Stancu a fost eroul echipei din Moara Vlăsiei, scoţând un penalty pe care l-a şi transformat pentru 2-1, nu înainte de a rata o ocazie rarisimă, după ce a alunecat în momentul şutului. Pauza a venit la scorul de 3-1, Zaharia închizând tabela după o cursă fabuloasă începută la 30 de metri de poarta lui Ionescu, continuată cu o cascadă de driblinguri şi terminată cu gol.
Aurel Ionescu a limitat proporţiile scorului
Imediat după reluare se face 4-1, acelaşi Moldoveanu fiind capul răutăţilor pe dreapta, unde a dat recital. Centrarea sa l-a depăşit pe portarul advers şi a poposit pe capul lui Bogdan Nicu, pătrarul Popeştiului îndeplinind o formalitate.
Noul intrat la echipa lui Iencsi, juniorul Răzvan Gheorghe avea să fie eroul principal al ultimei jumătăţi de oră. Şeptarul Popeştiului a ratat din toate poziţiile posibile şi imposibile, pierzând fiecare duel cu veteranul Aurel Ionescu (34 de ani). Cu ani în urmă, portar la Snagov, Inter Gaz, Petrolul sau Juventus, apărătorul buturilor echipei din Moara Vlăsiei a arătat că încă mai ştie meserie, având câteva intervenţii bune, prin care a închis poarta timp de peste 35 de minute.
Golul de 5-1 a căzut la o fază lipsită de fair-play. Era minutul 83 şi Marius Gheorghe era prăbuşit în careul propriu, jocul nu s-a oprit, nici de arbitru, nici de echipa de adversă şi Ciprian Ene a înscris din marginea careului cu un şut bine plasat. Protestul justificat al băncii „galbenilor” îi aduce principalului Vasile Barbu eliminarea de pe teren
Ultimele cinci minute ale meciului au adus o ploaie de goluri şi o ratare spectaculoasă. Mai întâi, în minutele 89 şi 90, Zaharia înscrie de două ori, ajungând la cota 3 pentru meciul de ieri. Jocul este reluat de către Moara Vlăsiei cu o execuţie fabuloasă a lui Popescu, acesta lobând direct de la centrul terenului peste portarul advers, însă balonul cade puţin peste transversală. În replică, ghinionistul Răzvan Gheorghe reuşeşte să îl învingă în cele din urmă pe portarul advers şi opreşte tabela la 8-1.
Fluierul de final al meciului i-a lăsat pe cei de la Popeşti Leordeni pe gânduri, în sufletul lor licărind speranţa că Dragomireştiul va produce surpriza şi va scoate egalul care le-ar fi adus titlul in extremis. Ceea ce nu avea să se întâmple…
CS POPEŞTI LEORDENI – MOARA VLĂSIEI 8-1 (4-1) B. Nicu 20, 46, Şt. Alexandru 31, Zaharia 45, 89, 90, C. Ene 83, R. Gheorghe 92 / Mielu 33 – pen.
Popeşti Leordeni: C. Nicolae – Popică (15 Şt. Alexandru, 59 R. Gheorghe), A. Ungureanu, C. Cristea (cpt.), Oancea (46 Stoican) – Moldoveanu, Ciubeică, Zaharia, Cip. Ene – B. Nicu, Ov. Dumitrescu (15 Bernard). Antrenor Adrian Iencsi Rezerve nefolosite: Ed. Voicu – Ţane
Moara Vlăsiei: A. Ionescu – Gagoş (52 Chira), Bunget, M. Gheorghe, Slabu – Moraru, E. Andrei (62 Dumitrică), V. Andrei (80 Pandele), A. Ştefan (cpt.) – E. Popescu, Mielu. Antrenor Vasile Barbu. Rezervă nefolosită: Ioniţă
%%wppa%% %%slideonlyf=148%% %%align=center%%

