Popeşti Leordeni – Rapid Feteşti 6-0 / Antrenament cu public

Dum, 27 octombrie 2013

Nici în cele mai frumoase vise, cei de la Popeşti Leordeni nu credeau că vor avea parte de un meci aşa uşor contra Rapidului din Feteşti. După doar un sfert de oră, tabela era deja 2-0 pentru gazde, prima reuşită venind după o centrare a lui Abu transformată în gol de Adrian Cristea. cu o lovitură de cap, după ce a dejucat jocul la ofsaid al apărării rapidiste. După câteva minute, centralul Vizireanu a arătat cu uşurinţă spre punctul cu var la o intrare în careu asupra lui Urucu, iar Vali Alexandru a transformat penaltyul fără emoţii. Mult mai clar a fost penaltyul neacordat din minutul 28, atunci când un fundaş al feteştenilor a dat cu Vali Alexandru de pământ în careul oaspeţilor.
Tabela a arătat la pauză 3-0, după ce şutul lui Vali Alexandru a fost deviat nefericit de un fundaş advers, portarul Călugăru nu a reuşit decât să respingă balonul în faţa porţii până la Duca şi pătrarul gazdelor a împins mingea în poartă de la mai puţin de un metru. Rapidul a avut o singură tresărire de orgoliu prin şuţul de la distanţă al lui Marin, scos cu greu de Nicolae de sub transversală.
Dezastrul a continuat pentru rapidişti după pauză, în condiţiile în care noul intrat Petcu a făcut franjuri flancul drept al apărării feteştene. Totuşi, golul a venit patru a venit de pe partea cealaltă, după o cursă a lui Abu în minutul 54, finalizată cu o centrare pe jos în careu. Vali Alexandru a lăsat mingea să curgă şi Urucu a înscris din mijlocul careului, ca la antrenament. După trei minute, tot ca la antrenament a marcat şi Vali Alexandru, care a reluat cu capul balonul centrat de pe stânga de Petcu.

VEZI CLASAMENTUL LA ZI AL SERIEI A III-A DIN EŞALONUL TERŢ

Tudorel Ivan a sperat că va reuşi golul de onoare al Rapidului prin două şuturi de la distanţă, dar fără rezultat. În schimb, ilfovenii au mai marcat încă o dată, după o fază cursivă de atac, ajutaţi şi de eroarea portarului advers. Balonul a circulat pe traseul Romanescu – M. Ştefan – Petcu, iar ultimul a şutat nu foarte tare. Portarul Călugăru a respins aiurea în faţă, de unde Romanescu a îndeplinit o simplă formalitate.
Scorul putea fi şi mai mare, dar Urucu sau Marius Ştefan nu au nimerit spaţiul porţii. Din păcate, bucuria gazdelor a fost umbrită de eliminarea uşoară a lui Moldoveanu, pentru două galbene.

Rămâi pe IlfovSport pentru a vedea o galerie foto de la meciul de vineri

Comments are closed.