Primarul Gheorghe Socol: ”Lăsați sportivii să vină la Dragomirești Vale, avem ce le oferi”!

vin, 28 august 2015

Am vorbit, într-un reportaj anterior, că în Comuna Dragomirești Vale a prins contur un Campus de toată frumusețea, ce aparține de Liceul Agricol Vintilă Brătianu, una din cele mai vechi școli de profil din România, ce datează din 1911. Primarul comunei, Gheorghe Socol, își amintea și despre Liceul Tehnologic Brătianu, din Drăgășani, ca fiind la fel de vechi, unitate de învățămând în care au activat ca profesori și părinții Guvernatorului Mugur Isărescu.
IMG_0009

”Sunt la a patra legislatură și e firesc să știu istoria locurilor, dar și ceva în plus. Mi-am dorit reabilitarea școlii din comuna mea, pentru că are o istorie în spate, cândva fiind chiar Liceul de Protocol al Ministerului Agriculturii. În ultima vreme nu mai era finanțat, iar Ministerul Învățământului n-avea atâția bani să-i dea o față nouă. M-am gândit , cu șase ani în urmă, să încerc pe Axa 4, adică prin accesarea de fonduri europene nerambursabile – am făcut un proiect perfect de modernizare, asta însemnând de la cantină și punct termic, și până la clase de curs, două săli de sport și garsoniere pentru profesori.

Și acum, atenție – de la proiect și până la execuție a trecut un cincinal și jumătate: pe 9 augus 2009 am depus Proiectul, pe 9 august 2012 s-a semnat Contractul de Finanțare; în octombrie 2013 s-a semnat Contractul de Execuție și în noiembrie 2015 lucrarea va fi gata, așa mi-au promis constructorii. Mai bine de un cincinal ca să reabilitezi clădiri vechi și să construiești o nouă sală de sport și niște garsoniere pentru profesori! Cu viteza asta nu prea se mai încumetă oamenii să facă proiecte, să apeleze la bani europeni. Sigur, era și o sumă mare, de 10 milioane de euro, însă un funcționar cu-adevărat performant ar fi verificat mult mai repede actele, legalitatea lor, buna noastră credință.

Revin la Campus, pentru că supărarea mi-a trecut, și spun că abia aștept să fie gata, să deschidem porțile liceului și să ne primim cu drag elevii. Avem ce le oferi, acum – clase moderne, dormitoare la standarde înalte, o cantină unde se va mânca cu mare plăcere și două săli de sport, unde să se pregătească marea performanță. Aștept federațiile să vină la noi și să-și desfășoare activitatea, să înființeze clase vocaționale de baschet, handbal, volei, rugby”, aceasta este oferta primarului din Dragomirești Vale, Gheorghe Socol.

Deocamdată, la Liceul Vintilă Brătianu există o echipă de rugby, care joacă în Campionatul Municipiului București, antrenor fiind fostul mare internațional Daniel Neaga.

Comments are closed.