Prioritate pentru echipa națională. FC Voluntari se mută la Giurgiu

mie, 27 septembrie 2017

FC Voluntari va evolua în etapa următoare de campionat, în calitate de gazdă, la Giurgiu

Meciul echipei naționale cu selecționata Kazashstanului, primul pentru Cosmin Contra pe banca reprezentativei, se va derula pe stadionul Ilie Oană, joia viitoare, de la ora 21.45. Pe arena ploieșteană este angajată pentru disputele de pe teren propriu, alături de Juventus București, și FC Voluntari. Cum ”tricolorii” vor să dispună de un gazon perfect la Ploiești, la meciul de joia viitoare, FC Voluntari a trebuit să își caute altă gazdă pentu jocul de campionat cu vecinii de la Concordia Chiajna programat, inițial, lunea viitoare, pe stadionul Ilie Oană. Dintre variantele studiate de conducătorii clubului ilfovean s-a reținut varianta Giurgiu. Astfel, disputa dintre cele două formații ilfovene va avea loc lunea viitoare, în cadrul ultimei etape a turului de campioant, pe stadionul din Giurgiu unde evoluează constant formația antrenată de Edi Iordănescu.

Comments are closed.