Rafa Nadal, îmbrățișare nesfârșită cu un copil!

mie, 04 august 2021

Dorința lui Emilio a fost dintotdeauna să-și întâlnească idolul, pe Rafael Nadal, iar când se va întâmpla asta să rămână cât se poate de mult în brațele marelui campion spaniol. Nadal este, indiscutabil, unul din cei mai iubiți sportivi din lume. Admirația și dragostea de care are parte marele campion sunt castigate, în mare parte, datorită tratamentului pe care Nadal îl aplică fanilor săi, mai ales celor mici.

Totul s-a întâmplat la un club de tenis din Key Biscane, o mica insula situate la Sud-Est de orașul Miami, Statele Unite ale Americii, unde ibericul își pregătește participarea la Grand Slam-ul de la Washington, US Open. Acolo l-a cunoscut Rafa pe Emilio, un tânăr jucător care este deja vizat de Academia din Florida de Sud. De îndată ce copilul l-a văzut pe marele tenismen, nu s-a putut abține și i-a sărit în brațe și s-a agățat de gâtul acestuia, preț de mai multe secunde. La rândul său, cel care a câștigat 20 de Grand Slam-uri a zâmbit, când a văzut că băiețelul nu renunță la îmbrățișare, așa ușor. ”Rafa l-a prins și el pe băiat și a fost destul de dulce să-l îmbrățișeze pe micul Emilio”, a comentat și Academia din Key Biscane.

Comments are closed.