Conducerea FC Rapid susţine, într-un comunicat dat publicităţii azi, că FC Clinceni nu îndeplineşte criteriile de acordare a licenţei pentru a evolua în sezonul 2014/2015 al Ligii I, răspunzând astfel unor contestaţii similare formulate de gruparea ilfoveană.
FC Rapid precizează că fosta ACS Buftea, actuala FC Clinceni, nu poate promova deoarece în ultimii trei ani şi-a schimbat denumirea şi sediul, încălcând astfel articolul 5 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF).
Iată comunicatul:
„Să spunem că ar fi simple coincidenţe ieşirea publică a reprezentanţilor echipei din (găzduite de) Clinceni, pe tema licenţei FC Rapid, şi celelalte evenimente, deja cunoscute, legate de acordarea dreptului nostru de participare în editia viitoare a Ligii I. Or fi, n-or fi coincidenţe, mai puţin contează… Ar conta însă, totuşi, să marşăm pe acelaşi subiect, licenţa, dar într-un alt repertoriu, obligaţi fiind de „purtătorii” degetului acuzator îndreptat recent spre FC Rapid.
Citiţi, pentru început, aceste paragrafe de regulament, reproduse din art. 5 – „Principiile de promovare – retrogradare” al ROAF consolidat la data de 30.08.2013 (disponibil online, pe site-ul FRF).
„3. Modificarea formei juridice, a structurii unui club sau orice operaţiune care are ca scop transmiterea/dobândirea dreptului de participare în competiţii sau/şi facilitarea obţinerii licenţei pentru campionatul unei ligi naţionale, altfel decât prin promovare, retrogradare sau menţinere într-o categorie competiţională ca urmare a participării efective în competiţii este interzisă. Constituie modificări ale formei juridice sau ale structurii unor cluburi ori operaţiuni care sunt interzise următoarele: comasarea sau divizarea unor cluburi, schimbul de locuri între ele, schimbarea sediului în altă localitate, schimbarea denumirii, transferarea acţiunilor între cluburi sau cesiunea dreptului de participare făcută cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Aceste modificări sau operaţiuni sunt interzise numai în măsura în care sunt făcute în detrimental integrităţii competiţiei sportive şi numai dacă au ca scop obţinerea dreptului de participare în competiţii sau/şi a licenţei.
………………..
4.7. În cazul în care un club a efectuat o operaţiune juridică în scopul facilitării obţinerii licenţei, în ultimii 3 ani competiţionali înainte de sezonul pentru care se acordă licenţa, comisiile din cadrul sistemului national de licenţiere a cluburilor au competenţa de a constata întreruperea calităţii de membru afiliat începând cu data efectuării acelei operaţiuni”.
E limpede, deci, că fosta ACS Buftea, cu „forţe” noi venite dinspre Domneşti şi relocată, anul trecut, la Clinceni (de artificii asemănătoare au mai uzat, de fapt, şi alte grupări care ţineau, la fel, lecţii dechise, fără a-şi zburătăci musca de pe căciula proprie!), intră sub incidenţa prevederilor bolduite de noi în textul de mai sus! Că omul care a vorbit în numele FC Clinceni copiază moda batjocoririi regulamentelor – de fapt, interpretarea în sens propriu a acestora -, devenită sport naţional în fotbalul românesc, am mai putea înţelege (nu şi aproba). Şi ar mai fi de ridicat o problemă importantă, nu neapărat prin prisma regulamentelor, ci prin cea a fotbalului adevărat. În numele cui vorbeşte domnul respectiv, în afara dorinţei meschine de „a da bine” în faţa patronului său? Pe cine reprezintă echipa asta de incubator? Celebrele „centre cu tradiţie fotbalistică” Domneşti, Buftea şi Clinceni ori, poate, Piteştiul, unde a şi anunţat că ar vrea să-şi modifice, din nou, viza de flotant perpetuu? Domnul ăla spunea că Rapidul n-are nimic! Ba are ceva ce echipa aia fără nume, deţinătoare doar a unui lot de jucători şi atât, nu va avea niciodată: „rădăcini”, istorie, identitate şi o impresionantă susţinere populară!”, se arată în comunicatul giuleştenilor.
FC Rapid admite că se confruntă cu probleme şi recomandă o mai mare flexibilitate în procesul de licenţiere. „Nimeni nu poate nega problemele cu care un club de tradiţie precum FC Rapid, şi nu numai, se confruntă de o destul de lungă perioadă. Dar, dacă acceptăm această realitate crudă, poate că s-ar impune să fim mai flexibili în cazul tuturor şi să mai pansăm, cum putem, câteva dintre rănile adânci ale fotbalului nostru, lăsându-l să respire în speranţa unei ipotetice revigorări.
Nu putem, în consecinţă, decât să ne dorim o atitudine echilibrată, realistă, a factorilor de decizie, fără atitudini revanşarde şi orgolii absurde! Iar celor care mor de grija noastră le-am recomanda să-şi revadă traseele competiţionale anterioare, ieşite din cadrul legal, şi – cel mai important – să parcurgă, în DEX, explicaţiile de la „ipocrizie” şi „făţărnicie”!”, se mai arată în comunicat.
Gruparea giuleşteană a reacţionat astfel după ce conducătorii FC Clinceni au anunţat că se vor adresa la TAS în cazul în care FC Rapid primeşte licenţa pentru ediţia viitoare a Ligii I. Ilfovenii susţin că Rapid nu poate primi licenţa din cauza datoriilor pe care clubul le are către foştii jucători.
După cinci etape disputate în play-off-ul Ligii a II-a, FC Rapid ocupă locul 2 cu 26 de puncte, iar FC Clinceni este pe locul 3 cu 24 de puncte, în Seria I. Pe primul loc este CSMS Iaşi cu 30 puncte. În Liga I promovează primele două echipe clasate în fiecare din cele două serii ale Ligii a II-a.
Procesul de licenţiere pentru echipele fruntaşe ale Ligii a II-a se încheie vineri.

