de Georg Lorenz
Recunosc slabiciunea mea pentru ciclism este nemarginita. Este unul dintre sporturile pe care le urmaresc cu multa pasiune de mai bine de cinci decenii si care m-a adus si pe mine mai aproape de miscare. Cotidan, daca vremea o permite si nu sunt alte prioritati, sunt prezent pe potecile din padure cale de 15-20 kilometri. Pentru sanatate un exercitiu ideal ca si alergarea sau inotul.
Dar tema mea este, fireste, alta. Urmarind de atatia ani marile competitii europene, de la clasicele de primavara si pana la Tour, Giro sau Vuelta am amplificat mereu pretentia fata de sportul cu roti si pedale considerand ca dezvoltarea este practic fara granite. Bicicletele au devenit mereu mai suple si usoare, dar si mai scumpe, mecanismele au fost perfectionate continuu pana la utilizarea electronicii, iar profesionistii facuti parca in laborator, oameni practic fara greutate, cu 15-20 kilograme sub ceea ce tot omul numeste „ideal”. Din pacate, dopajul a insotit mereu acest sport, totii marii asi de la Anquetil, Merckx sau Hinault incoace au avut problemele lor, scandalul determinat de Lance Armstrong, de sapte ori castigator (fraudulos) la Tour, depasind orice inchipuire. Eforturile de a „curata” ciclismul din interior este in plina desfasurare, actualii lideri ai acestei ramuri, Contador, Froome, Nibali, Valverde, Rodriguez, Quintana, Tony Martin unii nu lipsiti de „mici probleme” si banuieli fiind chemati sa o faca in primul rand prin exemplul personal. Temerile si indoielile sunt insa justificate si foarte mari ele vizand tot.. plutonul.
Romania este in prezent departe de aceasta realitate. Tara noastra a avut ciclisti insemnati. Nu ma voi intoarce pana la „nea” Nae Tapu, un om blajin si fermecator pe care am avut placerea sa-l cunosc, dar Marin Niculescu, Gabriel Moiceanu, Constantin Dumitrescu, Mircea Romascanu raman personalitati marcante ale acestei ramuri. Mai ales „Gigi” Dumitrescu a fost un atlet perfect, bun catarator, de neinvins la contratimp un alergator care daca ar fi avut posibilitatea la finele anilor `50 sa concureze in strainatate ar fi facut furori. In zilele noastre ciclismul si-a pierdut popularitatea, sportul are putin practicanti, materialele sunt costisitoare, lipsesc intrecerile de anvergura, iar popularizarea lasa de dorit.
Ma feresc in general sa critic confratii dar afland din program ca DigiSport va transmite „in direct” Turul Sibiului care are loc in aceste zile mi-am pus anumtite sperante. Dar, vai !, ceea ce a urmat a fost o dezamagire. Minute in sir am vazut doar strada si unii spectatori, imaginile fiind insotite de un comentariu aproximativ de care colegii nu sunt neaparat primii vinovati. „In direct” a ramas astfel doar o promisiune. Ma asteptam, daca posibilitatea de a furniza imagini luate de pe motocicleta si elicopter nu exista, la o relatare compacta cu imagini de la sprinturile intremediare sau de catarare, un rezumat de 8-10 minute a ceea ce s-a petrecut pe cei 200 kilometri ultima lungime redata cu camere stationare urmand doar sa intregeasca tabloul etapei. Au fost date cateva imagini inregistrate de proasta calitate, neconcludente care au intarit in fapt saracia prezentarii. Cred ca mai mult nici nu este de spus, raman doar regretele. (Nu sunt contra fotbalului, dimpotriva, dar cred ca orice meci de antrenament al unei echipe din liga a doua intr-un cantonament oarecare s-ar fi bucurat de un cadru mai adecvat).

