În ediţia 1972/73 a Cupei României nicio echipă de prim-eşalon nu a ajuns în finală! Ceva unic, aproape sigur irepetabil. Ultimul act şi l-au disputat o reprezentantă a eşalonului doi cu una al celui de-al treilea, Chimia Râmnicu Vâlcea, respectiv, Constructorul Galaţi. Cum a fost posibil aşa ceva?
În primul rând, pe-atunci exista un regulament care prevedea ca, în cazul în care meciul se termina egal, echipa din eşalonul inferior avea câştig de cauză; în al doilea, pentru destule formaţii de primă divizie Cupa constituia un balast, considerând că nu au şanse să şi-o adjudece şi din acest motiv o tratau superficial; în al treilea, diferenţa valorică dintre eşaloane nu era atât de mare. Toaste acestea însă nu ştirbesc cu nimic din meritele celor două finaliste, care în drumul lor spre finală au eliminat adversare de top, pe cele mai multe învingându-le chiar în luptă dreaptă, adică nefiind nevoie de facilităţile respectivului regulament.
Tocmai asemenea grupări mici au dat de-a lungul timpului culoare şi farmec acestei competiţii supranumită datorită lor „KO”. Unul dintre eroii acelor momente, având chiar un rol principal, a fost actualul conducător al ACS Berceni, Ştefan Stana, pe-atunci portarul celei care avea să-şi adjudece trofeul, Chimia Râmnicu Vâlcea. Am încercat împreună să ne reamintim acele momente unice.
Rep: Domnule Stana, când a început respectivul sezon de cupă, i-a trecut cuiva din echipă prin cap că veţi ajunge atât de sus?
Ş.S.: Nu. Eram o echipă de eşalon inferior şi ne gândeam din această perspectivă la o asemenea competiţie. Abia după „optimi” am îndrăznit să sperăm că am putea ajunge mai sus.
– Cum aţi ajuns la Chimia?
– Eram jucătorul lui Dinamo. Fiind însă foarte tânăr, am fost detaşat la Oltul Slatina, care provenea dintr-o echipă militară, Gloria Bârlad. Pe-atunci, secretar la Olt era Tudor Postelnicu. Am jucat vreo opt luni acolo, fiind în acea perioadă şi soldat. Când am terminat, n-am vrut să revin la Dinamo, pentru că acolo erau portari de naţională, iar eu voiam să apăr. S-a întâmplat atunci însă ca cei de la Chimia să aibe nevoie de un portar, aşa încât prim-secretarul de la Vâlcea, pasionat de fotbal, l-a rugat pe ministrul MAI să îl ajute. Acesta s-a gândit la mine, care pe-atunci eram şi la naţionala de tineret.
– Iar la Chimia l-aţi găsit pe post pe Marin Andrei, dublu campion cu Rapid şi Dinamo.
– Când am ajuns acolo avem o accidentare la genunchi, o problemă care m-a sâcâit toată cariera, din cauza ei trebuind chiar să renunţ timpuriu la fotbalul de performanţă. Într-adevăr, Andrei apărase atunci vreo câteva meciuri. După ce mi-am revenit şi am intrat în poartă, i-am spus, «gata Marine, acum poţi lua drumul Bucureştiului, că nu mai ies de-aici».
– Cine a contribuit la construirea acestei echipe?
– Mitică Dragomir a avut un rol important. Avea atunci mână liberă din partea secretarului PCR din zonă, Creţu. Fiind un tip isteţ şi băgăreţ, a adunat mai mulţi jucători interesanţi sub umbrela Chimiei. I-am recomandat şi eu pe unii din Bucureşti pe care i-a şi adus. Era un melanj reuşit de jucători experimentaţi precum fostul dinamovist Hajdú şi băieţi tineri talentaţi dornici de afirmare, precum Donose, Gojgaru sau Şutru.
– Aţi constatat cumva, măcar la primele meciuri, că echipele din primul eşalon vă desconsiderau?
– Nu mi s-a părut. CFR Cluj de pildă fusese revelaţia campionatului, Steagul Roşu era o echipă de cupe europene, iar de Argeşul lui Dobrin ce să mai spun. A contat cel mai mult ambiţia extraordinară cu care am jucat, e drept că a fost şi un pic de şansă… De asemenea la fiecare meci eram însoţiţi de cinci-şase autocare venite cu suporteri din Râmnicu Vâlcea. Iar spectatorii locali, pentru că jucam pe terenuri neutre, ţineau mereu cu echipa mai slab cotată, în cazul de faţă Chimia. Aşa că din tribune am avut mereu un aport substanţial.
– Cum a fost când v-aţi văzut cu cei de la Constructorul înaintea meciului?
– Ei erau cazaţi lângă Institutul de Medicină Sportivă, iar noi la Snagov. Eu având problemele pomenite cu genunchiul, am venit la Institut pentru un tratament. Acolo am dat de ei. Şi am glumit cu Şerbănoiu, portarul lor, care îmi zicea că ei vor lua Cupa, iar nouă ne lasă puiul. La care eu i-am răspuns că puiul se va face cocoş, adică o cupă mare. Trăiam cu toţii momente inedite. Spre exemplu, puţini mai jucasem în nocturnă.
– A fost a doua şi ultima finală din istoria Cupei, după celebra Rapid – Venus din 1940, care a avut mai mult decât un meci.
– În primul joc am jucat cu toţii mai cu trac. La al doilea, deja ştiam ce avem de făcut şi ne-am impus fără probleme. Eu unul eram ferm convins că nu mai avem cum să pierdem Cupa.
– Imediat după finală unde aţi sărbătorit?
– Pentru al doilea meci ne mutaserăm de la Snagov la Nord Hotel. Aşa că acolo am luat masa, am ciocnit un pahar de vin şi ne-am dus apoi la culcare, că eram frânţi. Cum spuneam, mulţi dintre colegii mei nu mai jucaseră în nocturnă. Şi nici nu prea eram noi conştienţi încă de ceea ce realizasem.
– Ce contribuţie a avut antrenorul Dumitru Anescu?
– Era un antrenor care punea preţ foarte mult pe pregătirea fizică. Cu tactica era ceva mai subţire. Însă în această campanie a contat foarte mult elementul fizic.
– A fost momentul carierei?
– Pot spune că au fost două la aceeaşi echipă. Pentru că după câştigarea Cupei, exact în sezonul următor, am promovat cu Chimia în Divizia A.
– Era greu pe-atunci să-ţi găseşti ca portar echipă în primul eşalon?
– Da, pentru că fiecare grupare avea cel puţin un portar de mare valoare „înşurubat” de ceva timp acolo pe care se sprijinea cu încredere restul echipei.
– Venind în zilele noastre, cum aţi ajuns la ACS Berceni?
– Eram la Delta Tulcea vicepreşedinte, unde avusesem o activitate fructoasă. Apăruseră ceva discuţii cu cei de pe plan local ce sprijineau echipa, care nu erau pregătiţi pentru o nouă performanţă (n.r. după promovarea obţinută în teren în 2006/07, dar la care Delta nu a primit licenţă), aşa încât am avut ca obiectiv evitarea… promovării. Ceea ce m-a făcut să vreau să plec. Moment în care a venit dl. primar de la Berceni, Marian Ghenu, pe care îl avusesem jucător la Metalurgistul Cugir, şi mi-a propus să devin conducător la ACS. Pe-atunci trăia şi soţia mea, care la rându-i m-a sfătuit să accept, pentru a sta şi eu în sfârşit acasă. Aşa că am acceptat şi bine am făcut, pentru că în cei cinci ani am avut multe satisfacţii.
– Aţi făcut parte prima oară din comitetul executiv al FRF din poziţia de reprezentant al echipelor de Liga a 3-a. Ce v-a făcut să acceptaţi? Regretaţi acum, pentru că v-aţi ales cu multe dureri de cap?
– Mă cunoşteam bine cu foarte mulţi dintre cei ce reprezentau echipele de Liga a 3-a. Discutând în mai multe rânduri cu aceştia, la un moment dat mi-au propus să îi reprezint. Am fost onorat de încrederea lor şi le-am promis că nu-i voi dezamăgi şi cât am putut i-am ajutat. Le-am dat mingi, i-am mai scutit de nişte taxe etc. Cât despre regrete, legat de acel vot, nici vorbă. Am mai spus-o, şi mâine dacă ar trebui să votez aş face-o la fel. Dacă aş fi procedat altfel, însemna că sunt de-acord să se încalce statutele şi regulamentele FRF. Eu mi-am exprimat un vot, pentru că era de datoria mea. De aceea toate acuzaţiile care mi se aduc nu-şi au rostul. O dovadă că mă consider nevinovat este că am candidat acum pentru a reprezenta în comitetul executiv cluburile de Liga a 2-a.
– Ce părere aveţi de această LPF2?
– Mi se pare cam forţată pentru că nu suntem prea pregătiţi de aşa ceva. Sunt o mulţime de probleme dificile pe care trebuie să le rezolvăm. Dar dacă aşa au vrut celelalte cluburi, ne supunem majorităţii.
– Cel mai mare regret pe care îl aveţi în activitatea fotbalistică?
– Că nu au existat şi pe vremea când eram jucător contractele de-acum. Noi am jucat doar pe aplauze şi pupături.
Drumurile celor două finaliste şi meciurile finalei
CHIMIA: 1-0 (la Găeşti) cu Chimia Găeşti (Div. C); 1-0 d.prel. (la Craiova) cu Electroputere (Div. B); 1-0 (la Râmnicu Vâlcea) cu Steagul Roşu Braşov (Div. A); 1-0 (la Hunedoara) cu CFR Cluj (Div. A); 2-1 (la Ploieşti) cu FC Argeş (Div. A); 2-2, 5-4 d.l.dep. (la Piteşti) cu Metalul Bucureşti (Div. B)
CONSTRUCTORUL: 0-0 d.prel. (la Tulcea) cu Dunărea Tulcea (Div. C); 2-1 (la Galaţi) cu Comerţul Brăila (Div. C); 4-1 (la Tecuci) cu URA Tecuci (Div. C); 2-0 (la Galaţi) cu Progresul Brăila (Div. B); 1-0 (la Galaţi) cu CSU Galaţi (Div. B); 1-0 (la Galaţi) cu Jiul Petroşani (Div. A); 1-0 (la Ploieşti) cu Dinamo Bucureşti (Div. A); 1-1 d.prel. (la Bucureşti) cu SC Bacău (Div. A); 2-2 d.prel. (la Ploieşti) cu Steaua Bucureşti (Div. A)
Finala
01.07.1973
CHIMIA RÂMNICU VÂLCEA – CONSTRUCTORUL GALAŢI 1-1 (1-0, 1-1)
Stadion: „23 August” (Bucureşti). Spectatori: 8.000. Marcatori: Şutru (39) – Cernega (64). Arbitri: Aurel Bentu – Gheorghe Limona şi Alexandru Pîrvu (toţi Bucureşti).
CHIMIA: Stana – Burlacu, T. Ciobanu, Pintilie, Petrică – Hajdú, I. Ionescu – Şutru (73 Orovitz), Donose, Gojgaru, V. Iordache. Antrenor: Dumitru Anescu.
CONSTRUCTORUL: Şerbănoiu – Botea, Olteanu, Podeţ, Petrea – Ploieşteanu, Cernega – Ghica (77 Stoleru, 104 Cristescu), Vochin, Ioniţă, Manta. Antrenor: Vasile Luban.
Rejucare
03.07.1973
CHIMIA RÂMNICU VÂLCEA – CONSTRUCTORUL GALAŢI 3-0 (1-0)
Stadion: „23 August” (Bucureşti). Spectatori: 20.000. Marcatori: V. Iordache (8), Gojgaru (54, 86). Arbitri: Nicolae Petriceanu – Constantin Dinulescu şi Constantin Niculescu (toţi Bucureşti).
CHIMIA: Stana – Burlacu, T. Ciobanu, Pintilie, Petrică – Hajdú, Donose, I. Ionescu – Şutru, Gojgaru (88 H. Popescu), V. Iordache (79 Tifirel). Antrenor: Dumitru Anescu.
CONSTRUCTORUL: Şerbănoiu – Botea, Olteanu, Podeţ, Petrea (58 Adamache) – Ploieşteanu, Cernega – Ghica (67 Stoleru), Vochin, Ioniţă, Manta. Antrenor: Vasile Luban.
CÂŞTIGĂTORII
Portari
Marin ANDREI (1 joc / 0 goluri) – retras, Ştefan STANA (5 / 0)
Fundaşi
Cristian BURLACU (6 / 0), Paul CAZAN (1 / 0) – transferat la Sp. Stud., Teodor CIOBANU (5 / 0), Ion CRĂCIUNESCU (2 / 0), Ion PĂCIULETE (1 / 0), Emil PETRICĂ (6 / 0), Constantin PINTILIE (5 / 0)
Mijlocaşi
Costică DONOSE (5 / 0), Ion Iuliu HAJDÚ (6 / 1), Ion „Coteală” IONESCU (5 / 0), Horia POPESCU (1 / 0)
Atacanţi
Gheorghe GOJGARU (6 / 3), Vasile IORDACHE (6 / 2), Iulian OROVITZ (4 / 2), Filip ŞUTRU (6 / 2), Mihai TIFIREL (1 / 0)
Antrenor: Dumitru ANESCU
Notă: nr. de jocuri şi goluri sunt contabilizate de la faza „16”-imilor în sus
# Echipe din eşalonul secund care au câştigat Cupa
Metalul Reşiţa (1954), Arieşul Turda (1960/61), Chimia Râmnicu Vâlcea (1972/73), Rapid Bucureşti (1974/75)
# Echipe din eşalonul secund care au ajuns în finală
CAMT Timişoara (1937/38), Flacăra Mediaş (1951), En.Met. Câmpia Turzii (1956), CSM Baia Mare (1958/59), Dinamo Obor (1959/60), Siderurgistul Galaţi (1962/63), CSU Galaţi (1975/76), FC Baia Mare (1981/82)
# Echipe din eşalonul terţ care au ajuns în finală
Foresta Fălticeni (1966/67), Constructorul Galaţi (1972/73)
CV
Ştefan STANA
Născut: 13.09.1951 (Dridu,IL)
Cariera de fotbalist
Post: portar
Debut în Divizia A: 30.11.1969, Polit.Iaşi – Dinamo 3-0
1968-69: Dinamo Bucureşti (tineret-rezerve)
1969-70: Dinamo Bucureşti (Div. A) 2 0
1970-71: Dinamo Bucureşti (tineret-rezerve)
1971-72: Oltul Slatina (Div.C)
1971-72: Chimia Rm.Vâlcea (Div.B)
1972-73: Chimia Rm.Vâlcea (Div.B)
1973-74: Chimia Rm.Vâlcea (Div.B)
1974-75: Chimia Rm.Vâlcea (Div.A) 8 0
1975-76: FC Constanţa (Div.A) 4 0
1976-77: CSM Suceava (Div.B)
1977-78: CSM Suceava (Div.B)
1978-79: CSM Suceava (Div.B)
1978-79: Chimia Rm.Vâlcea (Div.A) 0 0
1979-80: CSM Drobeta Tr.Severin (Div.C)
1980-81: Carpaţi Mârşa (Div.C)
Total Divizia A: 14 0
Ca antrenor, a pregătit pe: CSM Drobeta Turnu Severin (1979-1980), Carpaţi Mârşa (1980-1988), Chimica Târnăveni (1988-1990 şi 1991-1993), Metalurgistul Cugir (1990-1991) şi Electrica Dobrogea Constanţa (2003)
mail: razvan.toma@ilfovsport.ro
Blog: Razvan Toma


