În numărul trecut al revistei noastre ne informam cititorii că vom demara un serial în care vom prezenta pe parcursul a mai multor ediţii un istoric al principalelor echipe din localităţile situate pe raza actualului judeţ Ilfov.
De altfel, încă de anul trecut am avut un episod să-i zicem pilot dedicat Sportului 30 Decembrie, prima echipă din această arie care a promovat în eşalonul secund. Acum a venit rândul de a afla mai multe despre gruparea IUPS Chitila.
Scurt istoric al aşezării
Prima atestare documentară este din 1892, pe când satul Chitila făcea parte din comuna Bucoveni aparţinând de plasa Snagov, situat în judeţul Ilfov, pentru ca în 1931 să devină comună de sine stătătoare, având în componenţă localităţile Chitila şi Traian. Mai târziu, în primii ani comunişti, comuna a fost inclusă în raionul Griviţa Roşie al oraşului Bucureşti. În 1968 a devenit o comună suburbană în subordinea Municipiului Bucureşti, având în componenţă şi satul Rudeni. În 1981 a fost inclusă în SAI subordonat atunci municipiului Bucureşti, sector devenit după 1997 actualul judeţ Ilfov. În 2005, Chitila a fost ridicată la rang de oraş. Din punct de vedere geografic localitatea se află la nord-vest de Bucureşti, fiind traversată de DN7 precum şi de şoseaua de centură a Capitalei. Cartierul de pe teritoriul Capitalei cu care se învecinează a primit, neoficial, acelaşi nume de Chitila, iar artera rutieră ce leagă acesta de noul orăşel se numeşte Şoseaua Chitilei. Conform recensământului din 2011, populaţia Chitilei se ridica la 14.184 locuitori, cu aproape 1.500 mai mulţi decât în 2002.
Primul său nume a fost Zalhanaua lui Papazolu. Denumirea de Chitila vine de la verbul a se chiti sinonim cu a se ascunde. Se presupune că în Codrii Vlăsiei, pe teritoriul actualului oraş, îşi găsiseră loc de refugiu răzvrătiţii împotriva stăpânirii de atunci. Cu timpul, „chiteala” s-a transformat în Chitila.
De la zahăr la piese de schimb
Echipa s-a înfiinţat în 1954 sub numele de Zahăr Chitila, fiind susţinută pe-atunci de Fabrica de Zahăr din localitate. Începând cu anul 1970 a luat denumirea de IUPS (Intreprinderea de utilaje şi piese de schimb), după ce a fost preluată de intreprinderea cu acelaşi nume, păstrând-o până în momentul desfiinţării. Nu a fost însă singura echipă din localitate, în paralel mai evoluând alte trei, IPIC, SUT şi Metana, care însă nu au depăşit vreodată nivelele inferioare. Culorile sociale erau alb-albastru. Stadionul din localitate, dat în folosinţă în 1983, există şi astăzi, putând primi în jurul a 1.500 de spectatori. Prima oară gruparea a participat în divizia raională. În 1964 a promovat în campionatul regional, devenit ulterior (după reforma administrativ-teritorială majoră din 1968) campionatul judeţean. În 1983 a izbutit să urce în premieră în Divizia C, după două „baraje”. Primul l-a câştigat în faţa lui URBIS, câştigătoara Diviziei Onoare în care participau echipele din Capitală, acest succes dându-i dreptul de a susţine „barajul” efectiv pentru promovarea în al treilea eşalon în compania echipei Agronomia Slobozia, reprezentanta Ialomiţei, în dublă manşă. Pe 10 iulie, la Chitila, IUPS a învins categoric cu 4-0, iar pe 17, la Slobozia, a câştigat din nou cu 3-2, îndeplinindu-şi fără emoţii obiectivul. Din acel an până în 1991 când, ca mai peste tot în biata noastră Românie, şi această intreprindere a fost pusă pe butuci, echipa din Chitila a fost o prezenţă constantă în al treilea eşalon, cea mai bună clasare înregistrând-o în 1985-86, locul 2 (în urma lui Autobuzul). Aşadar în 1991, echipa nemaiputând fi susţinută de intreprindere, a fost necesară găsirea unei alte modalităţi de a supravieţui. Aşa s-a ajuns la o fuziune cu Electromagnetica, care de mulţi ani tot se chinuia să promoveze în „C” şi nu izbutea, oprindu-se mereu în baraje. Astfel, în ediţia 1991-92 „hibridul” denumit IEM-UTREC (abrevierea de la Electromagnetica + noul nume al IUPS) a luat locul din „C” al echipei din Chitila, jocurile de-acasă disputându-le pe terenul din strada Veseliei din Ferentari, totodată intreprinderea din Calea Rahovei angajând grupul de jucători opriţi de la IUPS. La finele amintitului sezon a retrogradat, iar ulterior UTREC a dispărut din denominare, rămânând doar Electromagnetica, cea care câţiva ani mai târziu avea să se transforme în „satelitul” Rapidului. Şi odată cu această dispariţie s-a transformat în istorie şi cea mai de seamă echipă de fotbal a localităţii Chitila, întâmplându-se ca mai peste tot în ţară ca economicul împins de politic să ucidă sportul. Dintre fotbaliştii cu nume care au evoluat de-a lungul timpului la echipa din Chitila ar fi de pomenit: Octavian Popescu (fostul jucător de la Rapid, „U” Cluj şi Dinamo care ulterior a emigrat în Germania), Gabriel Simionov (prezentat în paginile de faţă), Liviu Bartales. Iar dintre antrenori: Ion Unguroiu (cel cu care s-a reuşit promovarea în „C”), Radu Jercan, Dumitru Baboia, Nicolae Bădilă.
Bypass pentru IUPS
Toate datele mai sus menţionate ne-au fost oferite cu nostalgie de Nelu Popescu, om 100% al Chitilei, cel care cea mai mare parte a vieţii şi-a petrecut-o la IUPS, iar în preajma echipei de fotbal a fost încă de pe când avea 20 de ani, ulterior devenindu-i pentru ani buni preşedinte. Ajuns astăzi un octogenar respectabil, în momentul când am avut această discuţie se afla în convalescenţă după o operaţie de bypass coronarian, după ce în urmă cu trei luni suferise un infarct. Cu toate acestea, a găsit puterea să-şi amintească despre o perioadă din viaţa sa care i-a adus multe satisfacţii, dar şi inimă rea de pe urma căreia mai trage şi în prezent.
„Mi-a plăcut fotbalul de când mă ştiu. L-am şi practicat la juniorii lui Juventus Bucureşti, unde l-am avut antrenor pe Nicolae Gorgorin. Aşa că aveam o dorinţă arzătoare să avem şi noi la Chitila fotbal de calitate” – şi-a început venerabilul povestirea. „La început, pe vremea Zahărului, echipa era formată în majoritate din elevi şi studenţi şi pe lângă aceştia mai erau doar vreo cinci angajaţi ai uzinei. Performanţă a început să se facă însă din momentul IUPS, în mare parte acest lucru datorându-i-se directorului intreprinderii, Alexandru Dumitraşcu. Pe lângă faptul că era un om deosebit şi un gospodar, iubea nemărginit sportul, AS IUPS având şi alte secţii în afară de fotbal, cu ceva performanţe la handbal şi tenis de masă. El a fost de-acord să aducem la echipă jucători de valoare, totodată încuvinţând ca aceştia să nu fie băgaţi în producţie, ci să se ocupe numai şi numai de fotbal. Altfel nu ar fi ajuns în veci fotbalul nostru atât de sus”.
Stadion pe groapa de gunoi
Tot directorului Dumitraşcu i se datorează şi construcţia stadionului. Acesta a fost făcut pe locul unei mari gropi de gunoi. Dumitraşcu i-a mobilizat pe toţi factorii cu putere de decizie din zonă. Totul s-a realizat prin munca voluntară a oamenilor din IUPS. După ce respectiva groapă a fost dezafectată, a fost acoperită cu pământ scos de la săpăturile lucrărilor pentru metrou. „El le dădea motorină şoferilor de basculantă, iar aceştia aduceau pământ. Nu exagerez dacă afirm că acest stadion ar trebui să se numească Alexandru Dumitraşcu pentru că această construcţie i se datorează în mare măsură” – este de părere Nelu Popescu.
Când s-a ales praful de tot
„Problemele cu inima mi se trag de la cele întâmplate cu IUPS după revoluţie. Odată cu îndepărtarea directorului au venit necazurile. Cu câţiva ani înainte îşi pusese într-o funcţie înaltă la intreprindere ginerele, un tip conflictual care se certase cu mai toată lumea. Atunci, în zbuciumul ăla din zilele revoluţiei unii au profitat ca să se răzbune, acuzându-l pe director că ar fi dus câţiva saci de ciment pentru a-şi repara casa părintească pe care o avea la Breaza. Era un motiv pueril, destul însă pentru spiritele inflamate de-atunci, că deh, era democraţie, şi astfel Dumitraşcu a fost îndepărtat. După aceea s-a terminat nu doar echipa de fotbal, ci cu toată intreprinderea. Rămaşi fără sprijin, ajunsesem la un acord cu cei de la Electromagnetica, conducătorul lor, Butoi, activând cândva la noi la IUPS. Am făcut o fuziune, noi le-am dat locul, ei ne angajau oamenii şi înţelegerea era ca echipa să rămână la Chitila. Avea însă să încalce această înţelegere, mutând-o în Bucureşti, pe stadionul din strada Veseliei. Când am văzut că ni s-a luat şi echipa, de supărare am avut un puseu de tensiune, de am căzut în casă” – şi-a amintit plin de dezamăgire fostul conducător al echipei de fotbal IUPS Chitila.
Clasările echipei IUPS Chitila în Divizia C
1983-84: locul 9, seria a V-a, linia 30. 12. 6. 12. 30-33. 30
1984-85: locul 3, seria a V-a, linia 32. 15. 7. 10. 39-30. 37
1985-86: locul 2, seria a V-a, linia 30. 18. 3. 9. 50-30. 57
1986-87: locul 4, seria a V-a, linia 30. 14. 5. 11. 53-38. 47
1987-88: locul 3, seria a V-a, linia 30. 14. 4. 12 .48-43. 46
1988-89: locul 8, seria a VI-a, linia 30. 12. 6. 12. 36-38. 30
1989-90: locul 8, seria a V-a, linia 30. 14. 2. 14. 42-44. 30
1990-91: locul 10, seria a V-a, linia 28. 11. 3. 14. 41-61. 25
1991-92: locul 9, seria a IV-a, linia 30. 14. 3. 13. 46-48. 31
În ultimul sezon s-a numit IEM-UTREC, după fuziunea cu Electromagnetica
mail: razvan.toma@ilfovsport.ro
Blog: Razvan Toma
Reportaj scris în numărul 24 al Revistei IlfovSport.


