Noua ediţie de campionat a eşalonului al treilea va debuta la data de 29 august, într-un format de cinci serii, cu un total de 75 de echipe înscrise.
Marţi dimineaţă, sala ”Nicolae Dobrin” de la Casa Fotbalului a fost gazda tragerii la sorţi a poziţiilor din tabelele Berger ce au stat la baza alcătuirii calendarului competiţional al Ligii 3. Cele 75 de echipe înscrise au fost împărţite în cinci serii, componenţa acestora fiind validată prin decizia Comitetului Executiv al FRF din 27 iulie 2015 şi modificată prin decizia Comitetului de Urgență al FRF din 12 august.
Sursă foto: MEDIAFAX
Cum arată seria a II-a, unde avem echipele ilfovene CS Tunari, Voinţa Snagov, Viitorul Domneşti şi Gloria Popeşti Leordeni şi Inter Clinceni:
Cum arată seria a III-a, din care fac parte echipele ilfovene Voluntari II, FC Afumaţi, CS Ştefăneşti şi Concordia Chiajna II:









