Cu 8-9 ani în urmă, Maximilian Gavrilă își făcea un club de handbal, ACS Școla 181, din dorința ca fiica lui să învețe handbalul așa cum îl predă el – era un moft al tinerei domnișoare, am putea spune, care s-a transformat, pe parcurs, în pasiune, dorință și, mai ales, putință!
Maria Gavrilă a muncit enorm, avea și obligația morală de a nu submina autoritatea parinților, iar Maximilian nu a ținut-o la umbră niciun minut, scoțând untul din ea, atât la antrenamente, cât și la jocurile oficiale. A fost o generație specială, cea în care a crescut Maria Gavrilă, iar performanțele au curs pe bandă rulantă, Școala 181 fiind clubul cel mai premiat, la nivel de junioare, până acum un an, când noua conducere a Federație n-a mai fost de acord cu supremația școlărițelor, dar ăsta este alt subiect, despre care am mai vorbit!
Maria a crescut, a fost chemată în mai toate loturile naționale, pentru că era una din handbalistele cele mai arțăgoase în centru, o sportivă de creație, dar și cu tendințe permanente de a-și hărțui adversarele și de încerca să intre pe orice jumătate de culoar s-ar fi ivit.
Printr-o conjunctură fericită, Maria a ajuns la Craiova, pe vremea când pe banca tehnică era Carmen Amariei – fosta internațională i-a acordat tot creditul Mariei, iar bucureșteanca a ajuns la inimile oltenilor, unde, știm cu toții, nu oricine poate să facă asta. Dar Maria s-a luptat în cele trei etape cât a jucat, fiind mândră că poartă culorile alb-albastru ale Băniei. A plecat de la Craiova, pentru că avea o accidentare mai veche, la umarul drept, mi se pare, iar handbalista a intrat într-un con de umbră. Eu cred că aici s-a rupt firul continuității, Maria trebuia lăsată la Craiova, cu orice preț, cu orice risc, intrase în lumea mare a handbalului.
A revenit în teren, pentru că s-a refăcut repede, dar oferte n-au mai fost atât de multe: și pentru că nu se știa cât și cum și-a revenit sportiva, după accidentare, dar și pentru că era fata lui Maximilian Gavrilă, un antrenor mereu slobod la gură, care cceptă cu greu nedreptatea și căruia îi place să comande el negocierile, nicidecum să danseze după muzica altuia!
A venit oferta de la Slobozia, unde se presupunea că sub bagheta lui Liviu Paraschiv, un tehnician de calibru, de altfel, Maria va performa din ce în ce mai mult și mai bine. N-a fost să fie așa, ba mai mult, sportiva s-a plafonat, cel puțin psihic, pentru că nu s-a înțeles cu Paraschiv – cred că și Maria a fost mai greu de înțeles, dar nici antrenorul, aflat în pragul pensionării, nu mai avea răbdare cu tinerele talente, nu mai știa să le strunească. Cert este că Maria a jucat 12 etape la Slobozia, dar numai câte 5-10 minute maxim pe meci, marcînd, totuși, și șase goluri.
Dar Maria a avut o nouă șansă, un nou tren al succesului , în care putea să se urce și să rămână acolo – la echipă a venit antrenoare Victorina Bora, mai tânără, mai răbdătoare, care o știa pe handbalistă și chiar avea o părere bună despre ea. Barajul pentru rămânerea în Liga Națională a fost ca un examen al vieții ei, iar Maria și-a dat examenul de maturitate, jucând excelent și ajutând decisiv echipa ialomișeană să rămână pe prima scenă a handbalului românesc. Firesc, Maria avea locul asigurat în echipa de bază, mai ales că prinsese încredere în ea, iar antrenoarea mergea la sigur pe mâna ei.
Dar Maria a fugit din nou, și de la Slobozia, drumul său fiind iarăși incert. Motivații sunt multe, dar handbalista știe bine că un loc mai bun ca la Slobozia, sub bagheta lui Bora, nu mai găsește așa ușor. Și exemplu a venit imediat, pentru că a ajuns la CSM Ploiești, unde cercul titularelor era cam închis, iar antrenorul croat Neven Hrupec nu avea așa mare încredere în calitățile Mariei.
La Ploiești au fost mișcări la nivel de conducere, a plecat un președinte, a venit altul, incertitudine, salarii neplătite și iarăși Maria n-a intrat în calculele noilor șefi, pentru că nimeni n-a venit să renegocieze contractul, așa cum era înțelegerea scrisă. Maria a rămas iarăși pe drumuri, dar pentru puțină vreme, pentru că tatăl sportivei i-a făcut rost de un nou transfer și handbalista a ajuns la Craiova din nou, dar pe banca tehnică nu mai este Amariei, ci Simona Gogârlă, o antrenoare pretențioasă, mai mereu nemulțumită de randamentul elevelor sale. În plus, Gogârlă a fost, cândva, antrenoare și la Școala 181, dar pentru o scurtă perioadă de timp, pentru că nu s-a înțeles cu Maximilian.
Vreau să cred că Simona Gogârlă a acceptat-o pe Maria pentru că are nevoie de ea, pentru că SCM Craiova este angrenată în cupele europene, iar sângele proaspăt al Mariei poate face ca Bănia să se bucure din nou de victorii. Să n-o pierdem pe Maria, este o handbalistă talentată, muncitoare, care poate face față la orice echipă, oricât de pretenții ar avea aceasta! Dar și Maria trebuie să înțeleagă un lucru: s-a făcut copil mare și poate să mai gândească și singură, și în teren, dar și în afara lui!

