Şase noutăţi pentru meciul cu Turris

lun, 08 august 2011

CS Baloteşti debutează în Cupa României în turul al doilea, urmând a se întâlni mâine cu Turris Tr. Măgurele. Va fi un duel semi-ilfoven dacă stăm să ne gândim că la Turris a ajuns în această vară un grup numeros de jucători de la CS Tunari şi FC Voluntari cuprinzându-i printre alţii pe R. Cosma, Ardeleanu, Chirilă, Zoicaş, Cr. Turcu, Giugiumică, Al. Gheorghe sau M. Alexandru.

Gruparea antrenată de Nelu Manea are şi ea şase nume noi în lot disponibile pentru meciul de mâine. Este vorba de portarul Mincu, venit de la Dinamo via Petrolul Videle şi jucătorii de câmp Tăerel, Ţîră, Seinu (toţi de la Jiul Rovinari), Găman (Spicul/Brăneşti II) şi Andy Ioniţă (de la Aversa).

Alături de aceştia mai sunt în lotul pentru meciul din Cupă şi portarii Grancea şi Fulga, plus jucătorii M. Gheorghe, Pojer, Mânzatu, Stârpici, Al. Badea, Robu, Neagu, I. Sandu şi Marinaş. În schimb, Flămânzeanu şi Al. Tudor sunt indisponibili pentru această partidă. Fluierul de start se va auzi de la ora 17,30 pe arena din Turnu Măgurele, partida urmând a fi oficiată de o brigadă alcătuită din craiovenii Eduard Constantinescu, Dragoş Iliescu şi Daniel Mitruţi.

Comments are closed.