Marian Gojnea a părăsit gruparea de eșalon secund din Balotești pentru Academia Rapid
UPDATE: ”Am fost în negoieri avansate cu Academia Rapid dar nu ne-am înțeles până la urmă. Sunt liber de contract și discut, acum, cu alte două echipe. Nu mai am probleme cu accidentarea care m-a ținut o vreme în afara gazonului și nu exclus nici o eventuală revenire la Balotești”, ne-a precizat Gojnea.
Ilfovenii au pierdut un jucător interesant în perspectiva unui retur în care Baloteștiul va lupta pentru menținerea în eșalonul secund. Marian Gojnea a preferat să meargă la Academia Rapid pentru a pune umărul la promovarea acestei echipe în Liga a III-a.
”Jucătorul ne-a anunțat că are o ofertă bună de la Rapid și a dorit să o onoreze. Am fost de acord pentru că acum suntem mai bine acoperiți la capitolul jucători tineri”, a precizat Cătălin Împăratu, directorul sportiv al Baloteștiului, legat de trecerea lui Gojnea la Academia Rapid. Ilfovenii se pot baza în amicalul de mâine cu Sportul Snagov și pe jucătorii absenți în testul oficial cu CS Afumați. Lucian Ion, Bolozan și Ovidiu Herea sunt în programul echipei și vor putea fi văzuți la lucru în jocul cu echipa antrenată de Valeriu Răchită.