Serediuc, pitbull de Botoşani. Costel Enache a început treaba

mar, 20 iunie 2017

FC Botoşani a demarat campania de pregătire a noului sezon sub comanda lui Costel Enache

Vremurile se schimbă, la Botoşani, la mai toate nivelurile clubului care pare încă bine ancorat la realităţile primului eşalon. Noul antrenor al echipei, Costel Enache, cel care l-a schimbat pe Leo Grozavu, a sunat adunarea pentru pregătirea noului sezon. Printre jucătorii noi care au bifat prima acţiune a verii de după vacanţă s-a numărat şi mijlocaşul Tiberiu Serediuc. De câteva sezoane la Concordia Chiajna, unde a făcut parte din grupul oamenilor de bază, jucătorul a agreat, acum, o mutare la o formaţie aflată mai aproape de casă.

„Am ales cu sufletul pentru că sunt aproape de casă, o echipă foarte bună, îmi place stilul lor de joc, tot timpul au jucat ofensiv, un fotbal frumos. Sper să pot să-i ajut şi să ne îndeplinim obiectivele. Sper să-mi fac treaba cât mai bine, să ajut echipa iar la final de campionat să ne clasăm pe un loc cât mai bun”, a spus Tiberiu Serediuc la prezentarea sa oficială.

Moldovenii l-au pierdut, printre alţii, pe unul dintre oamenii reprezentativi ai grupării, Gabriel Vaşvari, dar mai contează, la capitolul noutăţi, unul subţire „îmbrăcat” pe jucători precum Daniel Popa (Dinamo) sau Marian Târşă (CSMS Iaşi).

Comments are closed.