Steaua a evitat în ultimul moment o nouă umilință în acest final de sezon, reușind să egaleze în minutul 90 la Severin prin golul lui Gabi Iancu. Scorul a fost deschis de Mihai Roman pentru gazde în prima repriză.
Primele faze periculoase la poarta adversă au aparținut steliștilor, însă gazdele au înclinat imediat balanța de partea lor cu ocazii mai multe și mai clare de gol. Deschiderea de scor a venit în minutul 25, pe fondul unui joc tot mai convingător al Severinului, care a punctat prin Mihai Roman, după ce Tătărușanu respinsese un prim șut al lui Brata.
Șuturile de la distanță ale lui Dorel Stoica și aparițiile lui Brata și Neacșa la finalizare i-au dat mari bătăi de cap lui Tătărușanu, dar portarul Stelei a reușit să scape fără un al doilea gol.
De cealaltă parte, Hotoboc a avut și el ceva de lucru, la ocaziile semnate de Rusescu și Cristi Tănase spre finalul primei reprize.
La pauză, Reghecampf l-a trimis între buturi pe Cojocaru, iar Steaua a început să preseze tot mai mult. Hotoboc și-a salvat echipa în minutul 56 la o dublă ocazie a roș-albaștrilor, portarul Severinului intervenind excelent la șutul lui Latovlevici și apoi la cel al lui Adi Popa.
Tot Hotoboc a fost eroul gazdelor și în ultimul sfert de oră, când l-a împiedicat de două ori pe Rusescu să înscrie golul egalizator. Acesta a venit până la urmă în minutul 90, la o fază în care Hotoboc a fost prins pentru prima dată pe picior greșit. Gabi Iancu a marcat al doilea său gol din acest sezon cu un șut cu stângul la colțul lung, din marginea careului, informează Onlinesport

