Jucătoarea noastră de tenis Simona Halep a pierdut surprinzător, dar clar, meciul din sferturile de finală ale Turneului de la Guangzhou, China, scor 4-6, 3-6, în fața cehoaicei Denise Allertova, în urma unui joc controlat de Allertova, de la un capăt la altul.
Spunem surprinzător, pentru că Halep era favorita 1 a turneului, iar diferența de locuri, în ierarhia WTA, este net în favoarea româncei – Simona, locul 2, Allertova, locul 74! În același timp, cehoaica a meritat pe deplin victoria, pentru că a dominat ostilitățile chiar din primele schimburi de mingi – a fost 3-0 pentru ea, în primul set, apoi 5-2 și 6-4. Simona n-a putut face faței loviturilor Denisei, ba și-a pierdut și serviciul în momentele cele mai importante, lupta fiind total disproporționată.
Am sperat în revenirea marii noastre campioane, dar Allertova își face serviciul, iar Simona nu dă semne că ar putea întoarce soarta meciului. După 1-1, scorul se duce la 5-1 pentru Denise, moment în care românca reușește un break, care ne dă speranțe. Cehoaica știe că este șansa vieții și dă totul la fileu – 6-3 și victoria îi revine, ca un fapt firesc.
După 6-4, 6-2 cu Petra Martic, Croația, apoi 6-4, 6-0 cu Timea Babos, Ungaria, Simona își pierde echilibrul și cade rău, de pe Marele Zid Chinezesc, uimind din nou lumea tenisului mondial.

