Simone Biles: ”Era mai bine să dorm, decât să mă ofer”…

joi, 29 iulie 2021

Într-un sport în care cea mai mică greșeală poate provoca o vătămare catastrofală, și în care nimeni nu a efectuat sărituri periculoase ca ale ei, cu atât de multe răsuciri care sfidează moartea, gimnasta americană Simone Biles nu are egal, nici rival și nu există niciun nor de îndoială, cu privire la locul ei în istoria mondială a gimnasticii.

”O, acest corp… Începe de când mă trezesc și vă pot spune imediat dacă va fi frig sau nu, pentru că oasele mele vor tremura. Glumesc mult pe seama asta și le spun prietenilor mei că la 30 de ani voi fi într-un scaun cu rotile. Corpul meu se simte ca la 30 de ani, poate chiar ca la 40 sau mai în vârstă. El țipă înăuntrul meu, țipă la mine”, spunea Biles.

La Olimpiada de la Tokyo, Simone Biles a surprins prin deciziile ei de a se retrage din competiția pe echipe și din cea de individual compus. În America au apărut o avalanșă de critici, făcând-o pe Biles în toate felurile – trădătoare, imatură, sociopată egoistă. Ba mai mult, s-a spus că Biles nu suferă de nicio boală mentală, ci pur și simplu nu este dură psihic. Acuzele sunt multe și este chiar uimitor cum un popor care se crede cel mai democrat și mai valoros din lume, poate să debiteze astfel de idei, față de o tânără UNICĂ, în gimnastica mondială:
– Cvadruplă campioană olimpică, o medalie de argint și una de bronz
– De 19 ori campioană mondială, la diferite aparate sau cu echipa, alte trei medalii de argint și alte trei de bronz

…Puțini știu că Biles se numără printre cele peste 150 de gimnaste care au fost abuzate de fostul medic al lotului de gimnastică, Larry Nassar, condamnat pe viață, pentru faptele sale dovedite. Ea a vorbit despre trauma mentală extremă, pe care a suferit-o, ceea ce adeterminat-o să caute terapie și să ia medicamente pentru anxietate. ”Îmi amintesc că le-am spus mamei și agentului meu că dormeam mult în cantonament, era mai bine să dorm, decât să mă ofer… Eram foarte deprimată și nu vroiam să-mi părăsesc camera, nu doream să merg nicăieri, fugeam de toți”! Acesta a fost presiunea cu care s-a confruntat Biles, în copilăria ei, în adolescența ei.

Degeaba spun unii că Biles este slabă, dar trebuie spus că gimnasta a suferit mai multe traume, până la vârsta de 24 de ani, decât vor trece majoritatea oamenilor într-o viață. Simone Biles nu este slabă, ea este umană. Și vorbim despre un sport cu o lungă istorie de dezumanizare și abuzuri ale vedetelor sale, de dragul divertismentului… Să recunoaștem, sănătatea lor este mai importantă decât orice medalie de aur!

Și totuși, s-a făcut dreptate – lumea întreagă a reacționat în favoarea americancei, care s-a arată emoționată pe rețelele de socializare: ”Am primit un torent de dragoste și sprijin, ceea ce m-a făcut să înțeleg că în fața lumii contez mai mult decât o gimnastă și rezultatele mele”, a spus Biles. Gimnasta a recunoscut că s-a retras pentru că are probleme de sănătate mintală. Ea a cerut tuturor gimnastelor protejarea corpului și a minții. Urmează evaluarea medicilor, care-i vor spune dacă poate concura în finalele pe aparate, pe 1,2 și 3 august.

Comments are closed.