Snagovul a învins la limită pe Dinamo II

lun, 18 iulie 2011

Cel de-al treilea amical din perioada de pregătire a fost cu noroc pentru FC Snagov. După două înfrângeri cu CS Mioveni, 0-2 şi 1-2, ilfovenii s-au impus, în această dimineaţă, cu 2-1, în faţa lui Dinamo II. Cele două goluri aducătoare de victorie au fost reuşite de Viorel Dinu II, după ce la pauză scorul a fost în favoarea bucureştenilor.

În amicalul dintre FC Snagov şi Dinamo II, disputat la Ghermăneşti pe stadionul Voinţa, ilfovenii s-au bazat în prima repriză pe: Al. Radu – M. Dumitru, Ad. Popa, D. Bratu, M. Florea – Bereşoae, R. Iancu, Hanca, Al. Stancu – V. Dinu II, Bâtfoi. La pauză au mai intrat: Oghinciuc, L. Filip, Cr. Dinu, Buduroi, Nistor şi 2 brazilieni (Alex şi Adriano).

Dinamoviştii au condus la pauză graţie unui gol dintr-o lovitură liberă pe care portarul junior al ilfovenilor, Alexandru Radu, nu a putut să o respingă. În cea de-a doua repriză, FC Snagov a revenit datorită dublei lui Viorel Dinu. Atacantul a marcat mai întâi în minutul 75 după un şut de la 23 de metri, lateral stânga, ca pe final, minutul 80, să aducă victoria în urma unui nou şut, din interiorul careului, de acestă dată de pe partea dreaptă.

În timp ce Laurentiu Reghecampf îşi dirija jucătorii în meciul cu Dinamo II, pe terenul sintetic din spatele tribunei destinate oaspeţilor, antrenorul secund Anton Petrea conducea un antrenament separat. Din acest grup au făcut parte: Cristea, Zeciu, Dr. Florea, Găman, Corlăţeanu (junior din Petroşani) şi încă un brazilian (Ricardo).

Încă patru amicale programate

În perioada următoare, începând de mâine, fotbaliştii lui FC Snagov mai au programate patru meciuri amicale, toate ]n deplasare:

19 iulie, ora 18:00: Chindia Târgovişte – FC Snagov, la Doiceşti
21 iulie, ora 11:00: Chimia Brazi – FC Snagov, la Brazi
23 iulie, ora 11:00: CS Buftea – FC Snagov, la Buftea
13 august, ora 11:00: Chimia Brazi – FC Snagov, la Brazi


Sursa: Liga2.ro

Comments are closed.