Ştefăneştiul a dat recital la Cireşu

Dum, 30 octombrie 2011

stefanesti-_-balotesti-06Scorul de 2-0 este prea blând cu modul în care s-au desfăşurat ostilităţile pe teren la meciul de la Cireşu dintre echipa locală Conpet şi CS Ştefăneşti. Ilfovenii s-au jucat cu ocaziile şi doar paradele portarului advers, dar şi imprecizia în faţa porţii brăilenilor a făcut ca scorul să fie 0-0 la pauză.

Primele 10 minute de la reluare au adus şi cele două goluri ale Ştefăneştiului, Cristea (51) şi Liviu Mihai (55) punctând pentru ilfoveni. Până la final, portarul Conpetului s-a mai opus de câteva ori în faţa atacanţilor ilfoveni păstrând reduse proporţiile scorului.

Ştefăneştiul a jucat în formula Manciu – Chiriţă, Lungu, Toma, Stancu – Cristea, Mihăiţă Gheorghe (46 Romanescu), Liviu Mihai (75 Dumitrache), Mega (46 Rădulescu) – Mircea Gheorghe, Negotei (63 Dedu)

Comments are closed.