Sâmbătă dimineaţa, stadionul din Tunari a găzduit un amical între două echipe din Ilfov. Localnicii au primit vizita celor de la Ştefăneşti, scorul final fiind favorabil oaspeţilor, care au punctat de trei ori, prin Mircea Gheorghe 2 şi Oşca.
Tunariul a rulat peste 30 de jucători în acest meci, nelipsind şi numele grele din lot, dar şi mulţi tineri aflaţi în probe. Printre numele interesante s-a aflat şi Isac, rămas fără contract, după desfiinţarea Corbeancăi. Pentru Tunari va urma un amical pe teren propriu contra celor de la CSM Câmpina, meciul fiind programat pentru miercuri, de la ora 17:30
De partea cealaltă, Ştefăneştiul a abordat meciul cu Manciu – Mihai, Tudor, Șanțmare, Voineag – I. Nicolae, Mircea Gheorghe, Negrea, Bucuroaia – Marinaș, Anton, rulând restul lotului pe parcurs. Ilfovenii antrenaţi de Laurenţiu Tudor vor avea parte de un meci greu în cupă, urmând a juca miercuri de la ora 17:30 împotriva vicecampioanei Ilfovului, CS Popeşti Leordeni.

