Unul dintre cele mai așteptate meciuri din etapa care a trecut la nivelul celui de al treilea eșalon a fost cel de la Buftea în care CS Tunari a primit replica Petrolului.
Oaspeții au câștigat la limită, scor 1-0, grație unui penalty transformat de Sergiu Arnăutu, în contul celei de a patra victorii consecutive a echipei petroliste în acest sezon.
”Am jucat, așa cum anunțatm, ofensiv, și cred că după cum au dercurs lucrurile pe gazon meritam o remiză. Nu pot să mă pronunț exact în legătură cu lovitura de pedeapsă acordată Petrolului, nu am văzut foarte clar din locul unde mă aflam. Am jucat bine în compania unei echipe puternice, valoroase, care se va lupta, clar, pentru promovarea în eșalonul secund”, a punctat, după meci, Tudorel Dumitru, antrenorul principal al echipei din Tunari.
Ilfovenii au șase puncte, după patru etape, și ocupă locul 7 în ierarhia la zi. În runda care urmează, cea cu numărul cinci, CS Tunari evoluează pe terenul unei alte formații cu maximum de puncte, FCM Alexandria.

