Sâmbătă seara, Tunariul a dat piept cu liderul şi campioana seriei, ACS Berceni, partidă în care băieţii lui Vlădilă au sperat că pot obţine o victorie uriaşă.
Echipele de start:
Tunari: Serban – Dumitru, Chiva (Mihalache 26), Huzuneanu, Anton – Cristea (Păştin 67), Simion, Lazăr, Ivan, Giugiumică (Dumitrescu 87)– Popescu.
Berceni: Meilă – Fâşie, Stan, Marulis, Paraschivoiu – Ghinea, Stan (Pătraşcu 67), Pazon, Barbu (Tătaru 55) – Bănaru (Ciochină 46), Ionică
Din păcate pentru Tunari, Berceniul şi-a păstrat blazonul de campioană, câştigând cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Tunari.
În minutul 4, Ghinea încearcă o boltă de la circa 45 de metri, iar mingea cade în spatele porţii. Execuţia a fost superbă, portarul Şerban fiind ieşit din poartă.
VEZI MECIUL ÎN FORMAT LIVETEXT
După câteva ocazii şterse pentru ambele echipe, golul de 0-1 vine chiar înainte de pauză, marcatorul echipei fiind Pazon, acesta executându-l pe Şerban cu un şut puternic din careu.
Imediat după reluare, Ciochină şi Stan sunt aproape în două rânduri să facă 2-0, dar Şerban salvează în ambele situaţii.
În minutul 64, Alex Stan nu mai ratează, trece de Ivan şi îl execută pe Ivan, făcând 0-2 şi încheind situaţia de tot. În minutul 75, Boşilcă trimite o minge spre Ciochină, iar acesta trage splendid, dar mingea izbeşte bara din păcate pentru acesta.
Faza meciului se petrece însă în minutul 89, Meilă degajează fantastic o minge care aterizează direct în foile observatorului, fază incredibilă care stârneşte hohote de râs. Imediat după această fază, observatorul a stat cu ochii în patru la orice minge care se îndrepta spre acesta.
Aşadar, scor final Tunari – Berceni 0-2, iar băieţii lui Vlădilă au retrogradat în Liga a IV-a.

