Cum semnalam și noi, amicalul cu Steaua a fost o piedică importantă pentru CS Tunari, echipa ilfoveană fiind învinsă pe propria arenă de Petrolistul Boldești.
Culmea, ilfovenii de la Tunari au început mai bine, iar Mircea Gheorghe a fost aproape de deschiderea scorului, în minutul 5. Din acel moment, meciul s-a rupt pentru ilfoveni, iar prima repriză s-a transformat într-un coșmar. Rie a deschis scorul în minutul 10, iar apoi au urmat 20 de minute de tatonare, dar fără vreo ocazie remarcabilă pentru Tunari, șutul destul de departe a lui Panait fiind singura chestie de remarcat.
În minutul 30, Puchea face 2-0, În minutul 33 Zamfir duce scorul la 3-0, iar peste încă două minute, Saulea face 4-0. 3 cuțite înfipte consecutiv în inima tunarilor în doar 5 minute, iar meciul părea și chiar era încheiat.
După reluare, Nițoi a mutat cu Dedu, iar primele 6 minute din repriza a 2-a au fost excelente. Mai întâi, Panait face 1-4, iar Dedu, noul intrat reduce din handicap. Ilfovenii au continuat ofensiva, iar Ștefan și Mocanu au trecut pe lângă golul 3 ce ar fi aruncat în aer meciul. În repriza a 2-a, Petrolistul nu a mișcat, asaltul ilfovean a fost în valuri, dar degeaba, Boldești câștigă și continuă seria proastă pentru Tunari.
CS Tunari – Petrolistul Boldeşti 2-4
Cr. Panait (45), Dedu (51) / A. Rie (10), Puchea (30), Zamfir (33), Saulea (35)
Tunari – Boia – Coman, Pleșa, Ardeleanu, Oșca – M. Gheorghe, Vlad, George, Flisc – Panait, Dedu.

