Echipa lui Virgil Niţoi şi-a respectat blazonul şi a mai bifat o victorie pe teren propriu, ajungând după şase etape să ocupe un onorabil loc 5 în clasamentul seriei a III-a. Însă victoria de sâmbătă a fost una muncită, în care au avut de tras pentru a-şi asigura toate cele trei puncte.
Lucrurile ar fi stat mai simplu dacă în prima repriză s-ar fi acordat un penalty clar la un fault asupra lui Panait, însă centralul din Braşov a văzut altceva. După 0-0 la pauză, oaspeţii au deschis scorul prin Burcea şi deja lucrurile luau o turnură neplăcută pentru ilfoveni.
A fost nevoie de intervenţia golgheterului Panait, care a restabilit egalitatea în minutul 73. Noul intrat Andro a dus scorul la 2-1, pentru ca în minutul 82 să fie deja 3-1 pentru gazde. Autorul ultimului gol a fost nimeni altul decât Cristi Panait, care a marcat de la punctul cu var. Panait trece printr-o pasă excelentă, reuşind cinci goluri în ultimele două partide!
VEZI CLASAMENTUL SERIEI A III-A
Tunariul i-a folosit ieri pe Neagu – Chiţulescu (Iakab), Odoroabă, Ţane, Mocanu – M. Gheorghe – Dumitru, Păştin (Pojer), C. Ivan (Andro) – Cr. Panait (Snagoveanu), Şt. Radu

