Căzătura de ieri a fost una înfiorătoare, care putea să-l stopeze prematur pe ciclistul român Edy Grosu, de la NIPPO Vini-Fantini, în drumul său spre finalul Turului Heinan, din China. Edy s-a ales cu răni pe tot corpul, a fost zdruncinat rău și la cap, casca lui fiind distrusă total. Chiar și bicicleta s-a dezmembrat în mai multe bucăți, semn că a fost un accident groaznic.
Dar a scăpat cu viață, rutierul nostru, și ca să-și mai verse năduful, pe cei care l-au angrenat în această busculadă, s-a comportat excelent și în cea de-a șasea atapă, în lungime de 174,1 km, pe ruta Qionzong – Sanya, reușind să ocupe locul șase la final, după un nou sprint periculos, dar obligatoriu, pentru un loc cât mai în față. Părinții săi, Viorel și Corina Grosu, nu mai aveau niciun semn de la el, după dramaticul accident de ieri, așteptând cu înfrigurare primele rezultate de azi, să vadă dacă fiul lor figurează în pluton. Oricum, primele semne că Edy nu s-a predat, au fost previziunile organizatorilor, care erau de părere că românul de la NIPPO are cea de-a șasea șansă să câștige runda de azi. A fost o mare ușurare pentru cei doi, iar bucuria le-a fost dublată și de faptul că Edy s-a numărat, din nou, printre cei mai buni.
Până la urmă, a câștigat Jakub Mareczko, de la echipa Southeast, după 4h 21:26, cu o medie orară de 39,957, fiind urmat de Andrea Palini, de la Skydive Dubai, și Sacha Modolo, de la Lampre-Merida. Așa cum am mai spus, Eduard Grosu, de la NIPPO Vini-Fantini, a trecut al șaselea linia de sosire. Următoarea etapă, de luni, 26 octombrie, are o lungime totală de 165,7 kilometri, pe ruta Sanya – Dongfang.






