Cupei României își desfășoară astăzi și mâine, 8 și 9 septembrie, de la ora 16:30, meciurile programate pentru turul V. Patru echipe ilfovene din ligile inferioare au mai rămas în această competiție, primele două vor juca astăzi între ele, restul urmând a se lupta pentru calificare miercuri.
CS Afumaţi (Liga 3) și FC Academica Clinceni (Liga 2) deschid astăzi această fază a Cupei, alte trei meciuri fiind programate și ele de la aceeași oră, 16:30. Confruntarea dintre cele două echipe ilfovene va avea loc pe stadionul Comunal din Afumaţi, iar arbitrii delegați sunt: Cătălin Marian Pană (Bucureşti), Cosmin Vătămanu (Bucureşti) și Ionuţ Babadac (Alexandria). Cei doi observatori sunt Ion Olteanu (Bucureşti) și Vasile Blagoe (Drobeta Turnu Severin).
Celelalte două echipe din Ilfov rămase în competiție sunt CS Balotești (Liga 2) și ACS Berceni (Liga 2). Ambele vor juca miercuri, de la ora 16:30, cu Metaloblobus (B), respectiv cu FC Rapid (B). Arbitrii și observatorii acestor două întâlniri încă nu au fost stabiliți.
Tragerea la sorţi pentru şaisprezecimi are loc vineri
Altfel, după desfăşurarea jocurilor din faza a V-a a Cupei şi aflarea celor 18 calificate mai departe, la sala ”Nicolae Dobrin” a Casei Fotbalului va avea loc, vineri, 11 septembrie, de la ora 12:00, tragerea la sorţi a următorului tur al Cupei României. În ”16”-imi se vor alătura şi cele 14 cluburi din Liga 1.
Programul meciurilor turului V:
8 septembrie, ora 16:30
CS Afumaţi (IF) – FC Academica Clinceni (IF), stadionul Comunal (Afumaţi, jud. Ilfov)
UTA Bătrâna Doamnă (AR) – Metalul Reşiţa (CS), stadionul Motorul (Arad, jud. Arad)
FC Viitorul II (CT) – Delta Dobrogea Tulcea (TL), stadionul Orăşenesc (Ovidiu, jud. Constanţa)
CSM Râmnicu Vâlcea (VL) – Gaz Metan Mediaş (SB), stadionul „1 Mai” (Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea)
9 septembrie, ora 16:30
Metaloglobus Bucureşti (B) – CS Baloteşti (IF), stadionul Metaloglobus (Bucureşti)
ACS Berceni (IF) – Rapid Bucureşti (B), stadionul Comunal (Berceni, jud. Ilfov)
Dacia Unirea Brăila (BR) – FC Oţelul (GL), stadionul Municipal (Brăila, jud. Brăila)
Atletico Vaslui (VS) – SC Bacău (BC), stadionul Municipal (Vaslui, jud. Vaslui)
Rapid CFR Suceava (SV) – FC Ceahlăul (NT), stadionul Areni (Suceava, jud. Suceava)
Ripensia Timişoara (TM) – CS Ineu (AR), stadionul Tehnomet (Timişoara, jud. Timiş)
FCM Baia Mare (MM) – Olimpia Satu Mare (SM), stadionul „Viorel Mateianu” (Baia Mare, jud. Maramureş)
CS Oşorhei (BH) – Universitatea Cluj (CJ), stadionul Alparea (Oşorhei, jud. Bihor)
ASA Târgu Mureş II (MS) – Metalurgistul Cugir (AB), stadionul TRANSIL (Tg. Mureş, jud. Mureş)
Flacăra Moreni (DB) – CS Mioveni (AG), stadionul Flacăra (Moreni, jud. Dâmboviţa)
Unirea Brânceni (TR) – CS U Craiova II (DJ), stadionul Comunal (Brânceni, jud. Teleorman)
Unirea Tărlungeni (BV) – Gloria Buzău (BZ), stadionul Unirea (Tărlungeni, jud. Braşov)
CS Păuleşti (PH) – FC Braşov (BV), stadionul Comunal (Păuleşti, jud. Prahova)
Bucovina Pojorâta (SV) – FCM Dorohoi (BT) – nu se dispută deoarece oaspeţii s-au retras

