Numele lui este Zaki Anwari, jucătorul naționalei U 20 din Afganistan – el a fost prins în avion, după ce a urcat în el, căutând să plece din țară, ca urmare a Revoluției ce are loc în Afganistan. Tânărul de 19 ani a fost prin în trenul de aterizare al avionului, după ce a încercat să se strecoare pe lângă el. Era un avion american militar, care a fost nevoit să aterizeze de urgență în Qatar, pentru identificarea victimei fără suflare. Până la urmă, AIPS Media și Direcția Generală de Educație Fizică și Sport din Afganistan au confirmat tragicul eveniment și numele victimei.
De la recucerirea Afganistanului de către talibani, mii de oameni au luat cu asalt aeroportul din Kabul, în timp ce țările occidentale se grăbesc să-și evacueze cetățenii și colegii afgani.
Luni au apărut imagini în care sute de persoane aleargă alături de un avion al forțelor aeriene americane în timp ce se mișca pe o pistă. Unii oameni au fost văzuți agățându-se de partea sa.
Într-o declarație pe Facebook, Direcția Generală de Educație Fizică și Sport din Afganistan i-a adus un omagiu lui Anwari: „Fie ca el să se odihnească în cer și să se roage lui Dumnezeu pentru familia, prietenii și colegii săi de sport”, se arată pe site-ul BBC.