Unirea Slobozia și-a stabilit cantonamentul la Snagov

joi, 30 ianuarie 2014

Fotbaliştii Unirii Slobozia, ocupanta locului II din prima serie a Ligii a II-a, au demarat pregătirile din pauza de iarnă. Va fi o pregătire lungă şi solicitantă, având în vedere că a doua parte a sezonului ia startul abia la 1 martie. La reunire n-au fost prezenţi Baruch, Dedu, Popescu şi Panait, fotbalişti la care antrenorul Adrian Mihalcea a renunţat. În schimb au fost prezenţi Emil Nanu şi Liviu Mihai, doriţi de CSMS Iaşi, care între timp a şi reuşit să-l transfere pe cel de-al doilea.

Până acum, slobozenii au jucat amicale cu juniorii A ai clubului (18 ianuarie), scor 3-0 (Soare, Ivaşcă şi Stan), cu Abatorul Slobozia (22 ianuarie) şi cu Dunărea Călăraşi (25 ianuarie), scor 0-3. Vineri, 30 ianuarie, Unirea va juca împotriva Modelului, iar pe 1 februarie cu Metaloglobus.

În perioada 4-14 februarie, pregătirea se va centraliza într-un cantonament la Snagov. În acest interval, Unirea va juca cu Gloria Bistriţa (6 februarie), FC Voluntari (8 februarie) şi CSM Câmpina (13 februarie). Pe 19 februarie 2014 a fost stabilit la Baloteşti un amical cu echipa din localitate, informeaza :iga 2.

Comments are closed.