CS Tunari a oferit o replică de bun nivel în partida din Giulești cu Rapid
Ilfovenii au plecat învinși din Giulești, 2-3, dar au lăsat o impresie bună numeroșilor suporteri care au luat loc, ca de obicei, în tribunele bătrânei arene rapidiste.
Cu probleme de lot și la acest joc, Hristu Chiacu și alți doi oameni de bază lipsind, Tunariul a plecat cu urme în efectiv și din Giulești. Barabaș a suferit o comoție și va pierde finalul turului de campionat, Ionescu este și el accidentat, în timp ce Vălimăreanu este suspendat pentru jocul cu CSM Oltenița programat sâmbătă, de la ora 14.00.
În schimb, vestea bună vine de la Hristu Chiacu care revine în formula de bază a lui Ștefan Odoroabă după absența din Giulești cauzată de o suspendare.