Așa cum anticipam, jucătoarea noastră de tenis poate face orice și oricând, totul este să vrea. A fost la fileu cu Erakovic, Bondarenko, Rogers, Lisicki și Azarenka, meciuri unul mai frumos ca altul, dar campioana noastră n-a mai ajuns la semifinala cu Flavia Penetta, oricât de mult și-a dorit asta. Fizic a fost pe teren, dar la fileu a fost o cu toul altă persoană – fără ambiție, fără strigăte, fără să rupă racheta, fără să se bată peste coapse, fără , fără…

Scriam după meciul împotriva bielorusei Azarenka, că Simona se poate substitui oricând, că îi mai lipsește stabilitatea personalității, că tinerețea îi dă dreptul să mai ia și în glumă lupta aprigă de la fileu. După Azarenka a urmat, probabil, descătușarea și credem că atunci a fost apogeul, momentul de vârf fizic și psihic.
Și Penetta a simțit că Simona… nu e Simona, că este momentul să profite și, ca o italiancă adevărată, a jucat din ce în ce mai bine, adjudecându-și meritat victoria, scor 6-1, 6-3.

Nu ne trebuie cronici interminabile – după cinci victorii prețioase, unele chiar memorabile, nu mai e nevoie să-i analizăm jocul româncei, să ne întrebăm care este adevărata ei valoare. Halep este una din cele mai bune jucătoare din lume, asta este clar, și, repet, poate face orice și oricand pe teren, indiferent de adversar, dar chiar și roboții mai obosesc, iar Simona Halep nu e nici pe departe o mașinărie!