US Open. Singură în Lumea Nouă!

vin, 04 septembrie 2015

La start au fost Irina, Alexandra, Monica, Andreea, Raluca, dar a rămas doar Simona, singură în Lumea Nouă, care îi urmărește fiecare mișcare, să-i descopere toate secretele, să-i afle punctele tari și slabe, să vadă cât de umană este. Simona Halep a învins-o, la US Open, și pe ucraineanca Kateryna Bondarenko, scor 6-3, 6-4, după un meci aspru și greu, mai mult decât o pot exprima cifrele de pe tabelă.
Toate adversarele vor s-o bată, s-o umilească pe Simona, am văzut-o pe Bondarenko încrâncenată, chiar, gata să plângă, la orice greșeală, și cu explozie de furie, după salutul de final, de parcă victoria sau înfrângerea hotărau viața cuiva – probabil că ucraineanca ar fi renunțat la orice primă, numai s-o învingă pe românca noastră.

Am spus că Simona a rămas singură în Lumea Nouă, acolo unde presa de peste Ocean vrea să știe de ce jucătoarea noastră a mers cu autobuzul, lăsând mașina pusă la dispoziția ei pentru o altă colegă, fotografii îi i-au descoperit niște semne pe picior și nu știu dacă este o rană sau vreo urmă de bandaj, un jurnalist chiar a vrut să știe când s-a gandit Simona să intre în topul mondial (!?), iar după primul ei meci la dublu mixt, alături de Horia Tecău (scor 6-1, 6-2 cu o pereche spaniolă), a fost nevoită să facă față unei alte conferințe de presă, după cea de la individual, desfășurată cu 4-5 ore în urmă.

Doar umărul lui Tecău îi mai este sprijin, un umăr solid, cu siguranță, care are toate șansele să câștige trofeul la dublu, alături de olandezul Rojer (și perechea Mergea/Bopana, India a trecut de Turul întâi, cu victorie la americanii Krajicek/Monroe). Sunt vremuri bune pentru tenisul românesc și chiar cu cele trei abandonuri ale sale, din acest an, Sydney, Doha și New Haven, sau poate că tocmai datorită acestor absențe, oamenii de pe întreaga planetă o iubesc pe Simona și vor s-o vadă mereu, să-i simtă respirația și fiecare bătaie a inimii!

Women's singles second round match: Simona Halep Women's singles second round match: Kateryba Bondarenko

Comments are closed.