Vali Munteanu îşi cere drepturile. „Sper să joc mai mult”

mar, 16 mai 2017

Concordia Chiajna a pierdut un moment important în lupta pentru menţinerea în primul eşalon fotbalistic

Concordia Chiajna a cedat, după un meci nebun, cu două reuşite venite în prelungiri, la Severin, în disputa cu Pandurii. La adăpostul victoriei finale cu 3-2, conturată în prelungiri, echipa antrenată de Flavius Stoican rămâne, în continuare, ancorată în lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Ilfovenii au egalat la 2, în minutul 90, prin Vali Munteanu, au avut o mare şansă de a închide meciul, la o ocazie monumentală a lui Răducanu, dar au cedat în ultimele secvenţe ale partidei după reuşita lui Paul Batin. Munteanu a marcat împotriva fostei sale echipe, de unde a sosit la Chiajna, şi a aruncat câteva săgeţi la finalul jocului.

„Păcat că nu am obţinut măcar un punct. Situaţia noastră se complică. Eu doresc să îmi fac cât mai bine datoria de fiecare dacă când intru pe teren. Cred, însă, că merit să joc mai mult”, a punctat experimentatul mijlocaş de 28 de ani pătruns pe gazon în partea secundă a disputei de la Severin.

Comments are closed.