Victorie la scor de neprezentare pentru Berceni

mar, 15 noiembrie 2011

Aproape jumătate de an le-a trebuit bercenarilor pentru a reuşi o nouă victorie pe teren propriu la mai mult de un gol diferenţă! Se întâmpla în 20 mai anul curent, într-un meci cu Partizanul Merei, încheiat tot cu 3-0!

Salutăm succesul ilfovenilor, venit în condiţiile în care oaspeţii s-au prezentat cu o echipă cu mulţi absenţi. Ca de obicei, atunci când nu marchează atacanţii greul cade pe Fâşie, acesta reuşind o dublă după două cornere (specialitatea casei). Ultimul gol, reuşit de Ciochină, a consemnat scorul de 3-0 pe tabelă şi îi readuce pe bercenari pe locul 4, după ce au profitat de eşecul Chirnogiului la Tunari.

Etapa viitoare Berceni se va deplasa la Eforie, acolo unde va încerca să vină cu toate punctele pentru a profita de un eventual pas greşit al Ştefăneştiului, echipa de pe locul 3, care are doar trei puncte în plus faţă de elevii lui Marin Dragnea.

Comments are closed.