Victorii teroriste sau exces de precauție?

mie, 18 noiembrie 2015

În ultimele două zile, sportul european și-a anulat două evenimente majore, asta ca urmare a atacurilor teroriste din Franța, a amenințărilor primite de organizatori, a unei stări febrile, generate de Statul Islamic.

– Ieri, cu câteva ore înaintea meciului amical de fotbal dintre Germania și Olanda, ce urma să se desfășoare pe stadionul din Hanovra și la care își anunțase participarea și premierul german Angela Merkelce, poliția germană a primit informații conform cărora, pe stadion, urmau să aibă loc câteva explozii de bombă. În plus, într-o mașină a salvării, plasată lângă arena de fotbal, s-a găsit ceva material explozibil. S-a decis imediat anularea meciului și evacuarea stadionului în bune condiții – nu au fost incidente

– Astăzi, a apărut știrea conform căreia meciul de rugby dintre francezii de la Stade Francais și irlandezii de la Munster, din cadrul Cupei Campionilor, care urma să aibă loc duminică, 22 noiembrie, a fost amânat pentru o dată ce va fi amânată ulterior. ”Nu vrem să complicăm și mai mult acțiunile puterilor publice, prin aducerea într-n singur loc a mai mult de 15.000 de persoane, care și-au exprimat dorința să vadă această partidă”, au declarat oficialii campioanei Franței. Totul s-a făcut de comun acord, între European Profesional Club Rugby și Liga Franceză

Ce-am putea spune, în urma acestor decizii? Cu toții suntem dezamăgiți pentru aceste anulări, pentru că teroriștii le-ar putea considera ca victorii prețioase, împotriva Europei. Sigur, poate organizatorii întâlnirii de pe Stade de France erau ceva mai mult îndreptățiți să se teamă de o nouă acțiune a teroriștilor. În plus, poate și-au dorit să-i protejeze emoțional și pe parizieni, care erau destul de marcați de moartea celor peste 100 de conaționali. Mai mult, poate că un astfel de meci ar fi încurcat contraofensiva poliției și armatei în suburbiile Parisului, împotriva persoanelor suspectate de terorism – să le acordăm circumstanțe francezilor.

Ne mirăm, însă, de decizia nemților de a opri meciul de fotbal, dintre Mannschaft și Olanda, fapt care poate însemna o anumită slăbiciune a diferitelor servicii de securitate din această țară. Cum așa, cea mai puternică economie a Europei, țara care deține o poziție cheie pe Bătrânul Continent, poate chiar și în lume, membră a ONU, NATO, G8, G20 și a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, statul în care se acționează genetic asupra embrionului uman, pentru perpetuarea rasei ariene, poate fi atacat de orice terorist, oricând și oriunde? Dacă și Germania se teme, atunci ce să mai facă celelalte state amenințate?

Comments are closed.