Echipa feminină de volei Știința Bacău a câștigat primele două meciuri ale finalei Diviziei A1, cu Dinamo Romprest București: 3:1 (-24, 22, 17, 21) și 3:2 (-18, -23, 26, 21, 8). Întâlnirile au avut loc în noua sală din Dobroești, fiind pentru prima oară în istorie când pe teritorul județului Ilfov s-a jucat cu trofeul pe masă într-o competiție națională în sporturile de echipă.
Disputată luni seară, prima manșă a finalei a fost tensionată. Dinamo Romprest s-a impus în primul set, cu 26-24, însă mai apoi a cedat inițiativa. Gazdele au protestat și la unele decizii ale arbitrilor M. Zaharescu și L. Năstase, ele refuzând la un moment dat să reintre pe teren după un timp de odihnă. Spiritele s-au calmat în cele din urmă, însă pe acest fond Știința a reușit să se impună cu 3:1.
Întâlnirea de marți a fost și mai spectaculoasă, demnă de o finală. Dinamo Romprest a început din nou bine, a câștigat primele două seturi (25-18 și 25-23) și a avut minge de meci pe care însă nu a concretizat-o. Și, așa cum se întâmplă deseori în volei, unde sintagma ”2:0 este un scor periculos” are o valabilitate mult mai mare decât în fotbal, Știința Bacău a revenit și s-a impus cu 3:2.
Astfel echipa pregătită de Florin Grapă mai are nevoie de un singur succes pentru a câștiga un nou titlu național – a mai reușit această performanță în 1998 și 2005. Următorul meci va avea loc luni, 15 aprilie, în Bacău. În cazul unei victorii dinamoviste, marți, 16 aprilie, se va desfășura tot acolo manșa a 4-a din finală. În caz de egalitate la ”general”, 2-2, decisivul va fi programat la Dobroești, în 21 aprilie.
Un rol important în obținerea acestor victorii l-a avut Kim Staelens, jucătoarea vrnită la Știința de la Wroclaw (Polonia). În vârstă de 31 de ani, ridicătoarea cu dublă cetățenie, olandeză și belgiană, și-a coordonat foarte bine echipa, fructificându-și experiența acumulată la formațiile la care a evoluat (printre ele au fost Sirio Perugia și Asystel Volley Novara, în Italia), precum și în cele 306 partide jucate pentru selecționata batavă.
În meciul pentru locurile 3-4, Tomis Constanța s-a impus în primele două manșe disputate pe teren propriu, cu CSM București: 3:0 (15, 15, 22) și 3:0 (12, 17, 12). Următorul meci este programat în Capitală, duminică, 14 aprilie.