Duminică, tocmai la Gimbav, CS Voluntari a dat peste Berceni, echipa lui Iencsi câștigând meciul cu scorul de 1-0, golul fiind marcat de Muscă, jucătorul academiei lui Gică Hagi, fost și pe la Buftea.
Adrian Iencis a folosit următoarea formulă: Vieru – Irimia, Rădoi, Târu, Maxim – Cureteu, Todoran, Suciu, Călențaru – Voduț, Tănase.
Au mai jucat: Năstase, Muscă, Elvis, Voicu, Spătaru.
Partida a fost una extrem de bună, pe un teren perfect pentru fotbal, ambele echipe testând mai multe formule de joc.
Explicația disputării acestui joc tocmai în Gimbav, o are faptul că cele două echipe se aflau în cantonament la Sf. Gheorghe și Râșnov
Voluntariul se întoarce vineri din cantonament, urmând să joace un amical la Săcele contra celor de la Târlungeni, ora urmând să fie stabilită.

