Zborul de la Londra la Auckland i-ar fi fost fatal lui Lomu

mar, 24 noiembrie 2015

Potrivit lui John Mayhew, fost medic al echipei de rugby a Noii Zeelande, moartea legendarului Jonah Lomu ar fi fost cauzată de un cheag de sânge care ar fi apărut în plămânii acestuia în timpul zborului efectuat de la Londra la Auckland. Fostul rugbyst All Blacks revenea acasă din Anglia după ce asistase, ca invitat de onoare, la meciurile Cupei Mondiale. Lomu va fi înmormântat pe 1 decembrie, în orașul său natal. 

Medicul a declarat că Lomu a revenit din Marea Britanie după ce a făcut o escală în Dubai. „Probabila cauză a decesului este un cheag de sânge în plămâni care se poate forma în timpul zbourilor lungi. Johan era vulnerabil din cauza problemelor renale. Decesul a intervenit brusc. El nu a realizat ce urma să se întâmple”.

Finalist al ediției 1995 a Cupei Mondiale, semifinalist patru ani după aceea, Jonah Lomu a încetat din viaţă la 40 de ani. El a fost diagnosticat cu sindromul nefrotic în 1997, fiind nevoit să se retragă din activitate în 2002. Supus unui transplant renal mai apoi n-a mai putut continua să joace rugby la nivelul atins înainte.

Comments are closed.