Și eu, ca și mulți alții, așteptăm Ziua Judecății, în care cei care au devalizat sportul românesc să-și spună păcatele și să-și primească pedeapsa. După mai bine de 25 de ani, timp în care s-a tot strigat că sportul românesc se degradează constant, s-a ajuns, iată, la bariera dintre a fi sau a nu mai fi! Nu facem filozofie, pentru că lucrurile sunt clare și atât de simple, încât ADEVĂRUL devine chiar înfricoșător!

S-au adunat, zilele trecute, la Realitatea TV, mai marii sportului românesc – Alin Petrache de la COSR, Elisabeta Lipă de la MTS și doi dintre cei mai mari antrenori de gimnastică din lume, Mariana Bitang și Octavian Bellu. Au vrut să facă o analiză a eșecului necalificării echipei lui Ponor și compania, la Olimpiada de la Rio, dar a ieșit o ceartă ca în mahala – Petrache a dat vina, pe Bellu și Bitang, Lipă l-a tras de urechi pe Petrache și tot așa, s-au plătit polițe mai vechi, s-a dat pe față ranchiuna pe care și-o poartă unii altora.

Ca unul care sunt în presa sportivă din 1986, afirm cu tărie că toți cei care au condus sportul românesc sau au avut o funcție, cât de cât, prin Ministerul de resort, prin Comitetul Olimpic, prin federații , cluburi și asociații au furat cât au putut, au primit foloase necuvenite, au închis ochii la multe ilegalități, dacă au primit șpagă, au contribuit cu toată forța la degradarea actului sportiv, la dispariția bazelor, fie săli sau terenuri în aer liber. Dacă cineva și-ar dori un control amănunțit, și aici mă refer la faimosul DNA, ar avea mulți ani de lucru în sportul românesc, ar descoperi modalități de fraudă dintre cele mai ingenioase, cu acte în regulă, la prima vedere, dar ușor de demontat, pentru cineva mai experimentat.

Acum, când s-a ajuns la limita de jos a suportabilității, încep toți să strige că sportul românesc este la pământ, arătând vinovații cu degetul în cu totul alte direcții, fără să-și recunoască propriile greșeli. Știți câte arene de popice erau în București? Unde sunt cele de la Olimpia, de la Voința, de la Rapid, de la RATB, de la Neferal, de la Laromet? Știți câte echipe de ciclism erau în România, după Revoluție? Acum nici măcar Federație nu mai există, poate doar pe hârtie, că Ministerul a oprit finanțarea de doi ani, pentru mari fraude făcute de foștii angajați. Cel care a fost capul acestor hoții, fostul secretar Vasile Selejean, este acum în curtea lui Dinamo, adus de Lipă, când era la conducerea clubului!

Vorbesc de popice, și de ciclism, pentru că m-am ocupat de aceste sporturi, am deslușit din modalitățile de lucru ale angajaților de acolo și am aflat cum aceștia se lingeau pe degete, de mierea aflată în bugetul primit de la Stat. Sunt convins că la fel se întâmplă în mai TOATE federațiile, pentru că cei care ar trebui să controleze, mă refer la angajații MTS, își fac treaba formal. ADEVĂRUL este înfricoșător, repet, pentru că niciun conducător din sport nu este neprihănit, toți s-au lins pe degete de acea miere bugetară, unii mai mult, alții mai puțin, în funcție de importanța scaunului. Și scurgerile de bani sunt continue și tot mai mari, direct proporționale cu plângerile că sportul nu are fonduri suficiente.

Dar nu există o strategie a sportului românesc, nu mai există acea mare bază a piramidei, de unde antrenorii își alegeau talentele, nu mai există sport de masă, ore de educație fizică, școli de antrenori adevărate, nu mincinoase, cum sunt acum, nu mai există respect și grijă pentru copii și juniori, iar echipele noastre sunt invadate de sportivi din străinătate, unii mai buni, alții mai slabi decât ai noștri.

În handbal, de pildă, ne bucurăm că echipa feminină CSM București a ajuns în ultimul act al Ligii Campionilor, dar cu ce preț? CSM-ul are 10 sau 11 jucătoare străine în lot și doar trei sau patru românce, care joacă mai rar. La nivel de junioare, același club a racolat cele mai bune jucătoare de la alte entități sportive, cu sprijinul Federației, distrugând alte cluburi din țară, care munciseră să crească acele talente. Sunt exemple pe care Federația și Ministerul Tineretului și Sportului le trec cu vederea, politici proaste, care se practică de ani de zile și care au dat peste cap fair-play-ul mult lăudat, din sport. Fostul selecționer, Gheorghe Tadici, era de părere că dacă toți ar fi procedat ca CSM București sau HCM Baia Mare, handbalul românesc ar fi fost mult mai jos… Însă cei în drept să se îngrijoreze n-o fac, iar Tadici, ca și mulți alți antrenori, începând cu cei de la copii și juniori, vorbesc în zadar, despre stadiul de degradare în care a ajuns sportul românesc.

Vom mai scrie pe marginea acestui subiect, încercăm și câteva date concrete, chiar și nume – personal am asistat la această deteriorare a mișcării sportive încă din 1986, am lucrat cu mai multe federații și știu cum se punea problema înainte de Revoluția din 1989, când fiecare bănuț era cheltuit cu mare atenție, iar frica de controale era paralizantă, dar am deslușit și din noile aranjamente de după 1989, când am fost surprins de tot felul de inginerii financiare, care ocolesc legile și regulamentele existente. Mai mult, controlorul a devenit prieten, dacă nu cumva chiar părtaș la hoții, pardon, inginerii financiare!

Închei cu gândul la Ziua Judecății, în care toți, dar absolut toți care au supt din sudoarea sportivilor ar trebui să dea socoteală pentru faptele lor și biciuiți în Piața publică. Marele nostru poet Eminescu critica aspru, în 1881, societatea în care trăia, una care se potrivește exact cu cea din 2016, chiar dacă au trecut 135 de ani – citiți finalul Scrisorii a III-a și minunați-vă de asemănările perfecte:

…
Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.

Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!