Cea de-a cincea etapă a Turului Insulei Hainan, China, a fost marcată de un nou accident în masă (foto de pe adresa de facebook Eduard Grosu Fan Clug), al treilea de la începutul maratonului ciclist, în care a fost prins și rutierul român Eduard Grosu, de la echipa italo-japoneză NIPPO Vini-Fantini. A scăpat de primele două accidente, dar de al treilea n-a mai avut cum – totul s-a întâmplat cu 700 de metri înainte de sosire, când se pregătea să-și pună în aplicare planul de a ataca linia de sosire.
Din această căzătură groaznică, Edy as-a ales cu lovituri grave pe mâini, pe picioare, are bicicleta ruptă în patru, a rămas fără pantoful drept, iar casca este făcută praf. La ora când scriem aceste rânduri, ciclistul nostru nu știe dacă va mai putea continua cursa, pentru că rănile sunt foarte dureroase, chiar dacă nu are nicio fractură. Probabil că va fi dus la spital, de urgență, unde i se va administra tratamentul adecvat.
Pentru că accidentul s-a petrecut în ultimul kilometru, tuturor rutierilor care au căzut li s-a dat timpul de sosire al plutonului fruntaș, deci Grosu n-a pierdut prea mult, decât acea bonificație, pe care organizatorii chinezi o acordă primilor opt sosiți. Vă vom ține la curent cu starea de sănătate a sportivului român, cât și dacă acesta va fi și mâine în pluton.
Cursa, care a măsurat 191, 9 kilometri,pe ruta Chengmai – Qionzhong, a fost câștigată de francezul Benjamin Giraud, de la team Marseille, care a stabilit o medie orară de 42,166 km, fiind urmat de Sacha Modolo, de la Lampre, și Andrea Palini, de la Skydive Dubai. Să mai spunem că în clasamentul general, Eduard Grosu ocupa locul șapte.


Multa sanatate si recuperate cat mai rapida….si nu in ultimul rand mult succes
in continuare…din tot sufeltul iti tin pumnii…cu respect si mare admiratie…