Cu puțin timp în urmă, naționala de handbal feminin Under 17 a României a luat bătaie și de la Spania, scor 23 – 25, în cadrul manșei a doua a Campionatului European, ce se desfășoară în Slovacia. Meciul a fost unul decisiv, pentru calificarea în semifinale, cuvântul de ordine fiind victoria pentru tricolore și apropierea cu încă un pas de podiumul de premiere. Dar n-a fost să fie, am pierdut lamentabil și spunem adio medaliilor, iar pentru jocul prestat poate se milostivesc organizatorii și ne dau lingura de lemn!

Este o seară cu multă supărare, și printre membrii delegației noastre (am primit semnale de la fața locului), cât și printre fanii care au venit din România, să-și susțină favoritele. Nimeni nu-și poate explica de unde a venit această înfrângere, mai ales că adversarele au arătat multe slăbiciuni, la toate capitolele – ratări incredibile, pase greșite, joc încâlcit și fără orizont, în faza de atac. Spania a fost cea mai slabă națională întâlnită de România la acest Campionat European, echipă care avea doar o victorie din patru meciuri jucate, iar a doua, la fel de decisivă ca prima, obținută în fața selecționatei noastre.

Am spus chiar din grupe, după acele victorii în fața Franței și Suediei, că echipa noastră nu este sudată, nu are relații de joc, nu știe ce este contraatacul sau faza a doua, nu joacă cu extremele, iar pivoții sunt total ineficienți. Am avut multe discuții pe această temă, pentru că oamenii m-au crezut cârcotaș – am primit multe telefoane și critici nemăsurate, dar s-a dovedit cine a avut dreptate!

În prima repriză a meciului contra Spaniei, am văzut două echipe cu același registru de joc sărac, două formații care s-au întrecut în pase greșite, ratări monumentale și forțări evidente, atunci când erau presate de timp. Ba aș putea să spun că la aceste capitole Spania ne-a întrecut și după 14-14 la pauză, am avut sentimentul că în mitanul secund noi am schimbat ceva, care să ne apropie mai mult de victorie victoria.

Am condus mai mereu, ba la un gol, ba la două, așa cum a fost cazul în minutul 45, 20-18 pentru fetele noastre. Din acel fatidic minut 45, nimic nu le-a mai mers tricolorelor, pe cand ibericele marcau gol după gol – șapte minute la rând am uitat să înscriem, am ratat incredibil și am pierdut mingii ca la grădinița handbalului, iar tabela s-a întors împotriva noastră, arătând 20-23! Dar n-avea să fie totul pierdut, pentru că am egalat, totuși, la 23, în minutul 58, și lupta era relansată…

Ultimele două minute n-a mai avut niciun pic de concentrare, iar acțiunile din teren le putem ridica la rang de prostie – în minutul 59 pierdem mingia pe atacul nostru și Spania vine pe contraatac și înscrie pentru 24-23 (cred că a fost primul contraatac al adevrsarelor); la următoarea fază primim lovitură de penalitate, pe care o ratăm cu seninătate, pentru ca mingia respinsă să se transforme într-un nou gol pentru Spania: scor final 25 – 23 pentru rivalele noastre, care au făcut pârtie pentru Franța, să joace în semifinale.

Așa s-a scris istoria acestui Campionat European și pot să spun că am ratat cea mai mare oportunitate de a cuceri o medalie. Vom încerca o analiză după ce vom primi mai multe informații, cert este faptul că am câștigat două noi jucătoare pentru loturile naționale juvenile – vorbim de Diana Cristina Ciucă, un portar care ne-a ținut în joc în toate cele cinci meciuri disputate și care a fost premiată de organizatori în patru dintre ele; a doua handbalistă câștigată este Alicia Gogârlă (foto Facebook), un copil de 14 ani și jumătate, care a dat goluri când a vrut și a contribuit și la crearea unor faze decisive, prin pasele ei inteligente.

Rămânem în Slovacia, să jucăm pentru locurile 5-8, dar mi-e greu să cred că vom mai câștiga vreun meci, după modul de exprimare – oricum nu mai contează, fanfara cântă, întotdeauna, doar pentru cea mai înaltă treaptă a podiumului, de care noi vom fi destul de departe, la finalul competiției. (Ionel Pană)

România – Spania 23 – 25 (14-14)
România: Târșoagă 5, Popa 4, Gogârlă 3, Ilie 3, Dragnea 2, Jipa 2, Bălăceanu 1, Marin 1, Pica 1