Campionatele Europene de gimnastică din Polonia s-au încheiat, duminică după-amiază, cu un bilanț dezamăgitor, pentru delegația României – nicio calificare în finalele masculine, nicio medalie pentru singura noastră gimnastă, Denisa Golgotă, aflată la startul a patru lupte pentru medalii – individual compus, sărituri, bârnă și sol. Prin urmare, perspectivele pentru a obține bilete la Jocurile Olimpice de la Tokyo, în 2020, sunt aproape de zero – aceste tichete se primesc în această toamnă, la Campionatele Mondiale de la Stuttgart, unde primele nouă echipe, feminine și masculine, primesc pașapoarte pentru Olimpiada Samurailor.

În Polonia ne-am făcut pur și simplu de râs, la masculin, pentru că niciunul din cei cinci gimnaști tricolori n-a reușit să prindă vreo finală pe aparate sau la individual compus, pentru ei această competiție terminându-se chiar din prima zi. Au intrat în această horă a rușinii Marian Drăgulescu, Andrei Muntean, Robert Ghiuzan, Cristian Bățagă și Zsoder Modoianu. Cel mai bine clasat a fost Ghiuzan, locul 20 la sărituri, iar cel mai slab a fost Modoianu, locul 105 la sol (se pare că organizatorii au prelungit clasamentul atât de mult, încât să-l cuprindă și pe românul Modoianu!). Ce să spună Urzică, în atare condiții? Ce scuze să aibă? Ar trebui să-și toarne cenușă în cap și să recunoască direct că nu se pricepe mai mult, că nu se compară ceea ce a făcut el la Teatrul de Operetă, cu trupa sa Romanian Golden Team, și cu managementul la echipa națională de gimnastică artistică seniori. Nici nu mai încape îndoială, Urzică trebuie să-și dea demisia, o astfel de rușine, cât și perspectiva sumbră pentru Mondialele germane, se digeră greu. El trebuie să rămână în memoria noastră ca un adevărat rege al calului cu mânere, nu să devină un looser, care se agață de scaunul de antrenor!

Și trecem la feminin, unde cea mai bună gimnastă din România la ora actuală, Denisa Golgotă, ne-a făcut să avem un weekend cu emoții, ea calificându-se la patru finale europene – individual compus, sărituri, bârnă și sol. Din păcate n-a prins nicio medalie, chiar dacă a fost foarte aproape la sol, însă am văzut o gimnastă care s-a chinuit să țină steagul sus, împotriva adversarelor de pe Bătrânul Continent. A fost maiestuoasă, cu o ținută bună, mândră de numele ei și dornică de performanță. Din păcate, i-a lipsit strălucirea, pentru că antrenorul Forminte n-a știut s-o șlefuiască și să-i scoată la iveală adevărata valoare. Forminte este un technician învechit, în fața căruia nicio gimnastă nu râde și nu plânge, nu are idei și nu gândește, doar execută, dar gata, s-a terminat cu dictatura și cu negrii pe plantație – aceste mici fetițe trebuie respectate, mai întâi de toate, trebuie ascultate, trebuie înțelese – să nu se mai lucreze pe durere, să nu mai fie înfometate, să li se ridice valoarea prin antrenamente moderne, prin coregrafii speciale, prin exerciții cotate la un nivel superior, adică să se practice un stil nou de pregătire, adaptat la actualele vremuri. Mă uitam la gimnastele din Franța, din Marea Britanie, din Olanda, toate bine construite, poate chiar prea bine, dar foarte mobile pe aparate, cu elemente valoroase, cu desene de excepție la sol sau bârnă – nu cred că Ellie Downie, Alice Kinsella sau Claudia Fragapane au fost înfometate, așa cum s-a întâmplat la Izvorani, în ciclul olimpic 2013-2016, sub comanda lui Bellu și Bitang, sau așa cum se procedează acum și la Deva, unde tartor este Forminte.

De la acest European am rămas cu ultima privire a Denisei, către cele trei medaliate de la sol – una a deznădejdii, a frustrării, pentru că s-ar fi impus o contestație, poate că medalia de bronz i s-ar fi cuvenit fetei noastre… Dar cine să se ocupe de acest amănunt, cine să se bată, Forminte n-avea treabă cu așa ceva. Toate exercițiile executate de Denisa, fie la individual compus, fie în celelalte trei finale pe aparate, ne-au dezvăluit o gimnastă curajoasă, gata să încerce orice acrobație, oricare ar fi aparatul la care evoluează, o sportivă spectaculoasă, căreia i-ar fi stat bine pe podiumul de premiere – i-a lipsit acel zvâc de final, încrederea în forțele proprii, ștaiful, dacă vreți, de care orice sportive are nevoie, ca să fie și mai strălucitor în luminile rampei! Dar ce păcat, pentru că antrenorul nu i le-a dat, el însuși fiind un neputincios. Denisa Golgotă a împlinit pe 8 martie 17 ani, iar în palmaresul ei sunt doar medalii la Europene de junioare, obținute în 2016 – până acum ar fi trebuit să explodeze și la senioare, în competiții internaționale, dar n-a avut cine s-o ajute să facă acest salt decisiv, antrenorii au fost modești și au avut alte interese meschine, n-au avut vreme s-o împingă pe Denisa spre marea performanță. În Polonia, Denisa a arătat că este o fată frumoasă, însă a fost un pic cam palidă, pe ecranele televizoarelor noastre, nu știu de ce nu i s-a sugerat un fard discret, poate chiar și un ruj de buze abia perceptibil, ea trebuia să impresioneze și mai mult, în lumina reflectoarelor. Și iarăși revin la Forminte, care este născut în secolul trecut, în anul în care a avut loc cel de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice – el este un technician ruginit, cu apucături dictatoriale, cum să mai corespundă el zilelor noastre? Și dovada este clară, după aproape doi ani la cârma lotului de la Deva, n-avem o echipă stabilă, cu care să atacăm competițiile internaționale – Forminte însuși nu crede că lotul românesc va merge la Tokyo, așa că vom sta din nou acasă, pentru al doilea meeting olimpic consecutiv.

Președinta Federației Române de Gimnastică, Andreea Răducan, n-a avut nicio reacție până acum, pentru că n-o presează nimeni – niciun organism national care dă banii la gimnastică, mă refer la Ministerul Sportului, cât și la Comitetul Olimpic, n-o ia la întrebări pe Răducan, nu se interesează de programul gimnastelor și gimnaștilor, unde se duc fondurile alocate, de ce nu sunt performanțe, de ce nu se schimbă antrenorii, și șirul întrebărilor ar putea fi unul interminabil. Așa că Răducan îngroașă din nou obrazul și tace ca mortul în păpușoi – nu-I va demite nici pe Urzică și nici pe Forminte, dar nici ea nu se va gândi la o posibilă plecare din funcție, o demisie de onoare, cum se spune, mergând pe aceeași idee a Ancăi Grigoraș, ”Cine o să vină în loc”?, pe care antrenoarea federal a lansat-o cu doi-trei ani în urmă.

Și spunea cinvea din spațiul virtual, că la Szczecin, în Polonia, s-a ”sărbătorit” Parastasul gimnasticii românești – și înclin să-i dau dreptate, pentru că gimnaștii, chiar dacă n-au mai avut de lucru încă din prima zi, au rămas pe lângă Râul West Oder, unde au avut cazare și unde au pescuit și s-au distrat de minune, pe banii Federației. Duminică seara, toată lumea a fost la banchet, unde s-a dansat polka și s-a băut Vodka Wiborowa, pentru încălzirea spiritelor – doar că, la final, unii au plecat cu medalii acasă, iar noi am băgat doar coada-ntre picioare…

Ionel Pană