Se spune că de ce îţi e frică nu scapi, iar Berceniul a simţit acest lucru pe propria piele încă din debutul meciului cu SC Bacău. Un fault la vreo 25 de metri de poarta lui Meilă, urmat de o torpilă imparabilă a lui Mihălăchiaoe şi scorul era 1-0 pentru oaspeţi din minutul 2!
Ilfovenii au fost la un pas de a restabili egalitatea imediat, dar buscularea lui Pazon în careul advers nu s-a soldat cu penaltyul mult dorit. Şi Bădăuţă a fost la un pas de 1-1, dar Lozneanu a intervenit salvator. Moment în care Dragnea, conştient că gluma se îngroaşă, a schimbat inspirat. Juniorul Mihai a fost înlocuit cu mult mai experimentatul Nistor şi de aici a urmat un şir de permutări în lanţ. Pazon a revenit pe postul de fundaş stânga, după ce începuse meciul ca mijlocaş, apoi Stan a schimbat banda şi a trecut de pe dreapta pe stânga, iar Pădureţu a coborât ca mijlocaş dreapta, cedând locul de vârf retras lui Nistor.
Eliminarea lui Mihălăchioae momentul cheie
Golul de 1-1 plutea în aer, dar pentru el a fost nevoie şi de un pic de ajutor din tabăra adversă. Asta deoarece Mihălăchioae a primit al doilea galben şi a fost eliminat, iar defensiva băcăuană a avut nevoie de câteva minute pentru a se adapta noii situaţii. A fost exact ce aveau nevoie gazdele, astfel că până Viorel Tănase a reacţionat şi a băgat un om care să acopere gaura de pe dreapta, pe postul eliminatului, băcăuanii făcuseră deja o boacănă, un fault în careu şi un penalty transformat cu bara de Fâşie.
Play-off-ul tot mai aproape
Repriza secundă a început cu gol, după o fază superbă care a lăsat mat apărarea băcăuană, Alex Stan fiind marcatorul. După ceva emoţii la o tresărire de orgoliu a băcăuanilor, Berceniul a avut cinci minute de vis, cu două goluri marcate de Viorel Ştefan şi Nistor. La 4-1, jocurile au fost făcute şi Berceniul are opt puncte avans faţă de locul 7, primul care duce în play-out.
Rămâi pe IlfovSport pentru o galerie foto de la acest meci


[…] CITEŞTE CRONICA MECIULUI […]
acum o saptamana: un copil se opetsre din mers pentru a mirosi o floare. cand bunica il trage de mana si ii spune sa se grabeasca, copilul ii spune surprins: nu acum… miros o floare, nu vezi? nu am mai mirosit de mult o floare intalnita in drumurile mele. o diana spune ca e din cauza ca are deviatie de sept si nu simte mirosurile prea bine, iar alta diana rade de ea si ii spune ca gaseste scuze. getting old…