SC Popești-Leordeni a disputat vineri, în deplasare, partida împotriva formației Metaloglobus București, contând pentru etapa cu numărul 25 a seriei a II-a din Ligii a III-a.
Scorul a fost deschis în minutul 21 de către gazde, prin reușita lui Voican iar după 12 minute, bucureștenii au majorat diferența prin Niculae. În minutul 42, Romanescu a văzut al doilea galben și și-a lăsat echipa în 10 oameni, dar cu un minut înainte de pauză, Boiangiu i-a pasat decisiv lui Răducan, care a redus din handicap pe tabelă.
În partea secundă a jocului, nou-promovata în eșalonul secund a introdus din nou mingea în poartă, prin reușita lui Gheorghe din minutul 54, iar după patru minute, Boiangiu a reușit să reducă din nou din diferență.
Până la finalul partidei, ilfovenii, cu un om în minus, nu au mai putut înscrie pentru a obține un punct din această întâlnire, astfel că, Metaloglobus și-a consolidat poziția de lider, după o victorie la scorul de 3-2, cu Popești-Leordeni.
Metaloglobus – Popești-Leordeni 3-2
Metaloglobus: Dică – Robu, Gheorghe, Anghilini, Sava, Popa, Potecea, Ghenovici, Bătrânu, Niculae, Vaican
Rezerve: Nedelcu, Abdul, Dragomir A., Dragomir S., Lixandru, Militaru, Bilciurescu
Antrenor: Bogdan Argeș Vintilă
Popești: Plăcintă – Chiriac, Fâșie, Zamfir, Târnăcop, Dinu, Boiangiu, Mustață, Oprea, Răducan, Romanescu
Rezerve: Duțu, Dinca, Jamal, Lalciu, Mărgărit, Ghiță
Antrenor: Viorel Dinu

