După un parcurs perfect la Madrid, unde a ridicat, pentru al doilea an consecutiv, trofeul deasupra capului, cea mai bună jucătoare de tenis a României, vorbim de Simona Halep, firește, se descurcă excelent și la Roma, ajungând, deja, în semifinalele turneului.
Ea a intrat în Turul II, pe tabloul principal, unde a învins-o pe nemțoaica Laura Siegemund, cu un dublu 6-4. A urmat rusoaica Pavlyuchenkova, de care Halep a trecut în trei seturi, de data aceasta, 6-1, 4-6, 6-0, un meci ceva mai lung, dar numai din pricina unor greșeli neforțate ale româncei. În sferturi de finală, Simona a jucat la adevărata ei valoare și a depășit-o fără probleme pe Kontaveit, din Estonia. Scor 6-2, 6-4. Urmează semifinala, unde o va întâlni pe olandeza Kiki Bertens.