Boxul românesc aproape de KO – Doroftei nu mai este dorit la conducerea Federației!

joi, 22 octombrie 2015

Contestatarii fostului campion mondial au organizat o conferință de presă, prin care îi cer public președintelui Federației Române de Box, Leonard Doroftei, să plece din fruntea Federației, să se facă o nouă Adunare de alegeri, pentru ca boxul românesc să funcționeze normal, se arată într-un comunicat remis de Agerpres.
La conferința de presă au participat reprezentenți ai cluburilor, sportivi, antrenori și alte personalități din lumea sportului cu mănuși de la noi. Iată declarațiile celor care-l contestă pe Doroftei:
– Gheorghe Napoleon, antrenor Dinamo București: ”Doroftei a pus lacătul pe ușa Federației, chiar în anul preolimpic, nu se poate așa ceva. Tot mereu se plânge că nu sunt bani pentru competiții”…
– Robert Băeatu, antrenor Olimpia, fost secretar general: ”Au fost strânse 64 de semnături, pentru demiterea lui Doroftei. Vrem oameni noi la conducere”.
– Alec Năstac, fostul mare boxer al anilor 70, medaliat cu bronz la Olimpiada din 1976: ”Sunt multe probleme la nivelul conducerii Federației. În actuala componență a Biroului federaș, doar 4-5 provin din box, de restul, până la 15, nu am auzit”
– Adrian Lăcătuș, selecționer lotul feminin de box:” Doroftei a fost un bun sportiv, dar președinte niciodată. Cerem public demiterea conducerii Federației. Noi nu știm când au loc turnee, nu primim bani pentru competiții
Cei prezenți la conferința de presă au propus ca pe data de 15 noiembrie să se reunească Adunarea generală și să se facă noi alegeri în structurile de conducere. Leonard Doroftei a fost ales președinte în anul 2012.

Comments are closed.