Calcule play-off L2 / Clinceniul e la promovare

sâm, 30 noiembrie 2013

Astăzi are loc ultima etapă din 2013 a Ligii a II-a, dar din păcate niciuna dintre echipele ilfovene nu se va întâlni cu proprii suporteri. Berceniul a intrat în vacanţă, pentru că azi ar fi trebuit să joace cu Sportul, echipă exclusă din campionat. În schimb, Clinceniul are meci greu la Slobozia, cu revelaţia acestui sezon, Unirea. Echipa lui Adi Mihalcea se află la egalitate de puncte cu Clinceniul, iar punctele puse în joc azi contează pentru clasamentul din play-off.
Şi că am ajuns la clasamentul de play-off, trebuie spus că înaintea acestei ultime runde, Rapidul are 12 puncte în acest clasament, cu echipa lui Vali Bădoi la doar două puncte. O victorie cu Unirea ar urca Clinceniul pe primul loc cu 13 puncte.
Pe trei se află Iaşiul cu doar 7 puncte, de unde se explică şi frustrarea lui Prunea privind regulamentul stabilit de FRF în ceea ce priveşte punctele cu care se intră în play-off. Berceniul are doar 6 puncte, dar poate din această postură să joace un rol de arbitru în serie şi să dea o mână de ajutor vecinilor de judeţ în tentativa de a promova în Liga I.
Slobozia cu 5 şi Gloria Buzău cu 4 puncte închid clasamentul neoficial pentru play-off, care arată astfel:

1. Rapid Bucureşti 12p 10-5
2. FC Clinceni 10p 9-5
3. CS Municipal Studenţesc Iaşi 7p 7-6
4. ACS Berceni 6p 4-7
5. CSM Unirea Slobozia 5p 5-8
6. Gloria Buzău 4p 6-10

Comments are closed.