Calcule play-out L2 / Cu un ochi la Bacău şi Farul

sâm, 30 noiembrie 2013

Chiar dacă cele două echipe ilfovene nu au nicio emoţie în ceea ce priveşte play-out-ul, Berceniul şi Clinceniul stau cu ochii mari pe situaţia din subsol deoarece sunt direct interesate de echipa care va ocupa la finalul sezonului locului 6. În acest moment, pe această poziţie se află Gloria Buzău cu 18 puncte, dar SC Bacău şi Farul, ambele cu câte 15 puncte, stau la cotitură şi aşteaptă un pas greşit al buzoienilor.
Nici Unirea Tărlungeni nu este de ignorat, dar cele şase puncte în minus pe care le au braşovenii faţă de Gloria sunt un handicap serios la această oră.
Interesant de remarcat că dacă azi ar începe play-out-ul, echipa lui Laszlo Balint stă cel mai bine în clasamentul cu care s-ar începe această rundă a campionatului. Unirea stă mai bine decât Bacău şi Farul, în timp ce Dunărea Galaţi pare cu un picior în Liga a III-a.
Dar iată şi clasamentul de play-out înaintea ultimei etape din 2013:

1. Unirea Tărlungeni 11p 6-4
2. SC Bacău 10p 12-7
3. FC Farul Constanţa 8p 4-4
4. CF Brăila 6p 5-6
5. Rapid CFR Suceava 5p 5-9
6. Dunărea Galaţi 3p 4-6

Comments are closed.