Concordia – CSMS Iaşi 1-1: Niţă loveşte din nou în propria echipă!

lun, 06 mai 2013

Chiajna a uitat ce înseamnă victoria, anul 2013 fiind sterp din acest punct de vedere. Dacă în unele meciuri s-a găsit scuza arbitrajelor nefavorabile sau a ghinionului, deşi nici pe astea nu poţi da vina la infinit, în schimb multe puncte s-au pierdut s-au pierdut pe mâna portarilor, vinovatul numărul 1 fiind Florin Niţă.

Având în buzunar contractul cu Steaua, portarul Concordiei a ajuns să dea senzaţia că se răzbună pe Ilie Stan pentru tratamentul la care se spune că a fost supus după ce nu a mai dorit prelungirea înţelegerii pe care o avea cu gruparea ilfoveană. Altă explicaţie logică nu prea mai există în condiţiile în care Niţă a bifat şi luni seara o nouă gafă pe puncte între buturile Concordiei.

Era minutul 47 şi Chiajna era pe val, după ce deschise scorul prin Purece dintr-un penalty transformat cu zece minute mai devreme. Ţigănaşu a executat o lovitură liberă, viitorul portar al Stelei a reţinut, dar în cădere a scăpat mingea şi Moutinho a înscris golul egalizator al celor de la Iaşi!

VEZI CLASAMENTUL LA ZI AL LIGII I

Ţinând cont că nu este prima gafă în retur a lui Niţă, după cele din meciurile cu Vaslui şi Mediaş, ca să le reamintim pe cele mai recente, vine întrebarea logică pentru Ilie Stan: de ce mai continuă cu Niţă titular? De ce nu li se dă o şansă şi celorlalţi portari din lot?

Nu de alta, dar de criticat îl critică, dovadă şi declaraţia din această seară: „Nu vreau să vorbesc de greşelile pe care le-a făcut Niţă în acest campionat. Este jucătorul Stelei, e inadmisibil să ia astfel de goluri, parcă joacă împotriva echipei lui.”

Revenind la meciul propriu-zis, Concordia a egalat Viitorul Constanţa în clasament, ajungând la cota 27, dar rămâne pe loc de Liga a II-a, din cauza golaverajului. Şi Iaşiul stă pe loc în clasament, dar are acum 23 de puncte, între cele două echipe fiind intercalat Severinul cu 24 de puncte.

Iată şi formula folosită de Ilie Stan contra ieşenilor: Niţă – Savin (Novac 89), Leca, Ghionea, Bambara – Serediuc, Ispir, Pană, Coşereanu (Popovici 59) – Purece – Wellington. Au stat pe bancă fără a fi utilizaţi: Cobrea – Bucurică, Fl. Ilie, D. Stan, A. Stan.

Ar mai fi de remarcat că Stan a făcut doar două schimbări, ultima în minutul 89!

 

1 comentariu la "Concordia – CSMS Iaşi 1-1: Niţă loveşte din nou în propria echipă!"
  1. chiajna spune:

    copiii lui amandoi in lot incredibillllllllllllllllllllllllllllllllllllll