Corecţie pentru Clinceni. Lincar vrea jucători de la Domneşti

Dum, 30 iulie 2017

FC Clinceni a cedat categoric, scor 0-3, în amicalul cu Viitorul Domneşti

Repetiţia generală dinaintea startului în noul sezon a fost una ratată de FC Clinceni. Echipa antrenată de Eric Lincar a pierdut clar, scor 0-3, în jocul cu divizionara C antrenată de Virgil Andronache.

„Am făcut un meci modest în faţa unei echipe omogene care joacă în aceeaşi formulă de mulţi ani. Noi am schimbat radical lotul înaintea unui sezon în care obiectivul va fi menţinerea în eşalonul secund. Am remarcat câţiva jucători de la Viitorul pe care vom încerca să îi transferăm”, spunea, după testul cu Domneştiul, antrenorul Eric Lincar. Divizionara secundă mai pregăteşte ceva mutări în primele zile ale săptămânii viitoare pentru a se putea creiona un efectiv cât mai echilibrat în perspectiva startului în noul sezon care aduce pentru echipa din Clinceni meciul cu Dunărea Călăraşi de pe teren propriu.

2 de comentarii pentru "Corecţie pentru Clinceni. Lincar vrea jucători de la Domneşti"
  1. Vasi spune:

    Cand se face conferinta aia de presa draga V budeanu? Sa aflam si noi cine baga bani? Sau iar venim ca prostii la meci si vedem circul din trecut?

  2. Viorel spune:

    Vasi, cam multe vrei sa știi! !! Mister! Totul e învăluit în mister! La fel ca anul trecut! Întâi a fost chinez, pe parcurs a devenit român, apoi englez ca intr-un final sa devină ghanez! Dar, de fapt, conform anchetelor ce le-am văzut prin presa, în fapt patron a fost 1, x,2 și tot din 1, x, 2 sa ținut echipa! Crezi ca anul ăsta va fi astfel?