Într-un material anterior, președintele Asociației Județe de Șah din Ilfov, Filip Matei, ne povestea despre greutățile pe care le întâmpină șahiștii în teritoriu, despre faptul că sunt cluburi care n-au nicio finanțare, iar activitatea este aproape nulă, că sunt orașe unde primarii nici nu se gândesc să aloce fonduri pentru această disciplină sportivă, iar cazurile disperate sunt destule.
”Dar chiar și-așa, 11 din titlurile naționale la cele patru secțiuni de șah, clasic, rapid, blitz și dezlegări, au revenit sportivilor din Județul Ilfov, o mare mândrie pentru mine și un motiv în plus să lupt pentru îmbunătățirea situației. Și mă bucur că am reușit, ca și în acest an, să duc la bun sfârșit Campionatul Județean, cu premii pe măsura posibilităților noastre și a Direcției Județene pentru Sport și tineret – copiii așteaptă cu nerăbdare orice competiție și n-aș putea să mă mai uit în ochii lor, dacă n-aș mai putea organiza aceste întreceri”, ne spunea președintele.
În acest an, Campionatele Județene s-au transformat în concursuri OPEN, la care s-au înregistrat următoarele podiumuri:
Open, 8 ani
1. Andrei Cristian Neghiu, CS Otopeni
2. Andrei David, Clubul Central de Șah București
3. Matei Rădoi, CS Otopeni
Open, 10 ani
1. Carmen Dragomir, Voința Snagov
2. Tudor Marin, CS Otopeni
3. Andrei Rață, Voința Snagov
Open, 14 ani
1. Iulian Mihai Toma, CS Otopeni
2. Andreea Năstase, CCȘ București
3. Ana Maria Cristache, CSM București
În privința medaliilor obținute la Campionatele Naționale, Andreea Briana Stanciu, 16 ani, și Răzvan Ștefan Dicu, de 20 de ani, ambii de la CS Otopeni, au câte trei medalii, la trei secțiuni diferite. De altfel, toți cei 11 campioni naționali provin din orașul Otopeni:
Șah clasic
– Cristian Neghiu, argint la categoria 8 ani
– Andreea Briana Stanciu, argint la 16 ani
– Răzvan Ștefan Dicu, argint la 20 de ani
Șah rapid
– Andreea Briana Stanciu, campioană națională
– Răzvan Ștefan Dicu, locul doi
– Matei Rădoi, locul doi la categoria opt ani
Blitz
– Andreea Briana Stanciu, campioană națională
Dezlegări
– Răzvan Ștefan Dicu, campion național
Pe lista medaliaților la Naționale se mai află și alți șahiști din Ilfov, legitimați, însă la alte cluburi din Capitală. Este vorba de Andreea Năstase, 14 ani, de la CCȘ București, argint la șah rapid, de fratele său Robert, bronz la șah clasic, la categoria 18 ani, ambii din Comuna Snagov, și de Ana Maria Cristache, 12 ani, din Comuna 1 Decembrie, campioană la șah rapid, titlu cucerit pentru CSMB.
”După cum vedeți, la CS Otopeni, activitatea de șah este puternică, la toate nivelurile, și asta datorită preocupării șefului de Secție, Gheorghe Petcu, un bun manager, care știe să facă bani din piatră seacă, cât și a antrenorilor Cristian Palamar, Teodora Vasile și a subsemnatului. Este clar, performanța se face numai cu o bună finanțare, altfel, crești copii, îi formezi, după care vin alții și ți-i ia, dacă nu poți să le finanțezi mai consistent activitatea. Exemplul cel mai bun, CS Otopeni, club de unde nimeni nu pleacă, dimpotrivă, sunt sportivi chiar și din Capitală, care și-ar dori să activeze în clubul lui Petcu. Și dacă tot suntem la capitolul antrenori, să-i numim și pe cei de la celelalte cluburi: Laurențiu Enache, de la CS Balotești, Petre Grigore, de la Voința Snagov, Gheorghe Dan, de la Brănești. La Chitila ets tot Palamar, dar nu o activitate oficială, iar la Moara Vlăsiei, locul meu de naștere, mă ocup tot eu”, ne mai spunea Filip.
CS Otopeni, un rege, pe tabla șahului ilfovean!
sâm, 22 august 2015
